Nu-s toate la fel…

Că nu-s toate la fel pricep că s-au lămurit destule, deşi 8 Martie le va fi fost tuturor dedicată „în mod egal”. Cică unele vor fi murmurat, adaptând versurile unui şlagăr nu de tot învechit, dar în esenţă promiţând a rămâne nemuritor: „ce n-am eu dar are ea?”. Că nu toate au aşa slujbe încât, măcar într-o zi din an, să se năpustească beneficiarii asupra lor ca să le zică „săru’ mâna” şi să le dea flori. Că nu toate doamnele şi domnişoarele au căpătat vineri liber să umble pe străzi ca să fie întâmpinate de misionari care să le zică „săru’ mâna” şi să le dea flori. Că nu toate doamnele şi domnişoarele care au rămas vineri la slujbe până în ultimul minut (şi chiar vreo două ceasuri după), fiindcă cineva tot trebuia să facă treaba (pe alocuri, cică, domnii erau trimişi după flori), au căpătat „săru’ mâna” de la direcţie sau şi de la sindicat sau şi de la partid (ori de la partide). Într-o idee, am vaga impresie că nici unele dintre cele care au primit câte ceva n-au fost mulţumite până la finele zilei, când şi-au găsit linişte să pună capul pe pernă. Unele au zis că au intrat în datorii, altele că a trebuit să asculte atâtea clişee drăguţ-ponosite de le venea să sară din fixul unei decente zile de-nceput de weekend…, ca să nu le mai punem la socoteală şi pe cele care vor fi aşteptat în zadar anume ce-şi imaginau că li s-ar fi potrivit să capete. Dar nu-s toate la fel, se ştie dar se uită, unele lucrează la privat (am aflat veşti cum că, dintre ele, au fost care vor fi primit vineri şi liber, şi parale de premiu neimpozabil, şi seară la club – aşa mai da!), altele la stat, altele cu normă întreagă, altele cu normă frântă, dar parolă că-i întreagă, altele până în creierii nopţii, altele până în zori de zi etc. Câte una, ştergându-şi lacrima, zice, vorba cântecelului, că e con-vinsă că-i şi vina sa, dar ce să facă?, tre’ să trăiască şi ea, după cum i se arată şansa, fie ziua, fie noaptea.