> „Nicio pensie nu scade”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu
Guvernul a aprobat, în şedinţa de ieri, normele de aplicare ale Legii pensiilor, pe baza cărora vor fi recalculate pensiile din sistemul public. „Un element fundamental al acestor norme este că nicio pensie nu scade ca efect al noii legi”, a spus Marcel Ciolacu.
„Un alt subiect extrem de important de astăzi este despre pensii. Aprobăm normele de aplicare ale Legii pensiilor, pe baza cărora recalculăm pensiile din sistemul public”, a anunţat la începutul şedinţei Executivului Marcel Ciolacu.
Premierul a afirmat că „un element fundamental al acestor norme este că nicio pensie nu scade ca efect al noii legi”.„Dimpotrivă, creştem pensiile românilor în mod echitabil, pe merit! Am majorat cu 13,8% pensiile în ianuarie 2024, iar începând cu septembrie 2024 plătim pensiile recalculate”, a încheiat Ciolacu.

























Comentarii