Parchetul Judecătoriei Suceava a anunţat, vineri, că a dispus trimiterea în judecată a doi tineri de 19 şi 27 de ani şi a unui copil de 14 ani pentru că au tâlhărit o femeie din Siminicea.
Potrivit anchetei, în data de 25 ianuarie, în jurul orei 22:00, în baza unei înţelegeri prealabile „de a face rost de bani în mod facil”, trei persoane, respectiv un tânăr de 19 ani şi un băiat de 14 ani, ambii din Siminicea şi un tânăr de 27 de ani din Păltinoasa, au pătruns fără drept în curtea locuinţei unei femei de 75 ani.
Având feţele acoperite cu scopul de a nu fi recunoscuţi, unul dintre agresori, prin folosirea de ameninţări cu moartea, având asupra sa un cuţit şi prin întrebuinţarea de violenţe fizice, profitând şi de prezenţa celorlalţi doi la faţa locului, a pătruns în bucătăria de vară unde locuia femeia, luându-i 380 de lei şi un telefon specific vârstnicilor.
În urma investigaţiilor şi cercetărilor efectuate de lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul Poliţiei Oraşului Salcea, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, autorii faptei au fost identificaţi şi prinşi, pe numele a doi dintre aceştia fiind luată, la data de 27 ianuarie, măsura preventivă a reţinerii.
În aceeaşi zi inculpaţii au fost prezentaţi judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Suceava cu propunere de arestare preventivă, propunere însuşită, pe numele inculpaţilor fiind emise mandate de arestare preventivă pentru o durată de 30 de zile.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au finalizat cercetările în cauză întocmind rechizitoriul, prin care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a doi dintre inculpaţi şi în stare de libertate a celui de-al treilea, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată, respectiv complicitate la tâlhărie calificată. (N.B.)























Comentarii