Opera de recuperare şi repunere în valoare a tezaurului nostru folcloric
Viaţa unei comunităţi se alcătuieşte din cicluri naturale succesive de a da şi a primi.
Astăzi, aici1, evocându-l pe cărturarul Artur Gorovei (19.02.1864-19.03.1951), aducem dar de recunoştinţă, menţinând trează amintirea celui care, prin opera pe care ne-a dăruit-o, a sporit patrimoniul cultural imaterial al neamului.
Artur Gorovei aparţine unei stirpe alese, fascinante prin sfera uriaşă a preocupărilor şi prin polivalenţa competenţelor, situându-se la înălţimea epocii în care a trăit. Mărturisirea cărturarului, emblematică pentru crezul care l-a animat şi căruia i s-a dedicat, dincolo de greutăţile de orice fel, este grăitoare: „Am fost mânat de dorul de a contribui, cum şi pe cât mi-a fost cu putinţă, la înălţarea poporului meu, dezgropând, dând la iveală comoara din sufletul unui neam amărât.”
Prin urmare, toată osteneala şi tot sacrificiul, căci va fi fost vorba negreşit de sacrificiu în vremuri de război, refugiu, foamete, schimbare de regim etc., sunt înfăptuite pentru neam, pentru comunitate, dacă luăm în calcul fie doar titlurile generice ale monografiilor sale folclorice.
Conform DEX, etnografia este ştiinţa care „urmăreşte evoluţia culturii materiale şi spirituale, moravurile şi particularităţile felului de viaţă ale popoarelor”.
Opera de etnograf a lui Artur Gorovei, în ansamblul culturii româneşti, de la sfârşitul secolului al XIX-lea până în prezent, reprezintă o arhivă – una de referinţă, prin originalitate şi actualitate – în care este recuperată memoria neamului, dat fiind că restituie parte însemnată din creaţiile populare care fie circulau încă pe cale orală, fie nu erau adunate şi sistematizate ştiinţific.
Pe lângă revista Şezătoarea, partea de rezistenţă din moştenirea etnografică a lui Artur Gorovei o reprezintă cele patru monografii folclorice editate de Academia Română: Cimiliturile românilor (1898), Credinţi şi superstiţii ale poporului român (1915), Descântecele românilor (1931), Ouăle de Paşti (1937).
Toate au devenit opere clasice pe care cercetătorii secolului al XXI-lea continuă să le valorifice în lucrări de licenţă, de doctorat, în studii universitare, acum cu atât mai mult, cu cât studiul mentalităţilor sub aspect etnologic, social, psihologic, istoric este un imperativ al timpului nostru. Catedrele de Etnografie şi Folclor din cadrul Facultăţilor de Litere şi specializarea Studii culturale. Etnologia de la Universitatea Bucureşti se sprijină şi pe sintezele folcloristului fălticenean.
Aşadar, prima culegere de ghicitori din ţară cu caracter de corpus, Cimiliturile românilor, este tipărită la Imprimeria Naţională, în 1898, cuprinzând 1960 de ghicitori şi 756 de variante ale acestora, unele edite, culese de prin publicaţii, altele inedite, culese de cei 17 corespondenţi ai autorului, colaboratori la Şezătoarea, toate grupate în ordinea alfabetică a obiectului de ghicit. Termenul cimilitură, cunoscut nouă din opera lui Ion Creangă, este varianta dialectală pentru Moldova a speciei literare ghicitoarea. În formulă alegorică, metaforică, uneori uşor licenţioasă, prin cimilitură se enunţă trăsături specifice ale unei fiinţe, ale unui lucru, unui fenomen, cerându-se identificarea acestora prin asocieri logice. De exemplu: „Ce este pe lume mai scurt şi mai lung, mai încet şi mai repede, mai preţuit şi mai regretat? (Timpul)”. Cunoscută din Antichitate, având efect benefic asupra creierului, asupra stării de bine a copilului şi adultului deopotrivă, din cimilitură izvodesc azi variante culte precum ghicitoarea cu uz didactic sau jocurile de cuvinte anagrama, logogriful, şarada etc.
În anul 1908, la propunerea academicianului Ion Bianu, Academia Română va edita seria „Din viaţa poporului român”, colecţie în care, timp de 23 de ani, s-au publicat 40 de volume cu materiale de literatură populară culese din toate provinciile ţării. Este şi anul în care I. Bianu îl anunţa pe Artur Gorovei, cu care va avea o rodnică şi îndelungată colaborare, de intenţia de a-l propune membru corespondent al Academiei Române, la Secţiunea literară.
Intenţia s-a înfăptuit în 1915, anul în care Artur Gorovei finalizează corpusul Credinţi şi superstiţii ale poporului român, a doua sa monografie din cele patru enunţate, editată şi premiată de Academia Română. Singulară ca studiu despre evoluţia formelor de gândire ale poporului român, culegerea de superstiţii răspunde deopotrivă tuturor ştiinţelor interesate de această problemă. Materialul se rezumă la arealul românesc, cuprinzând date, informaţii inedite din timpuri imemoriale, dar cu preponderenţă din perioada cuprinsă între secolele al XVI-lea – al XIX-lea. Subiectul culegerii este complex, dificil şi mereu actual datorită faptului că explorează zonele „ascunse” ale spiritului uman. Omul contemporan, emancipat, se arată tot mai curios faţă de credinţele şi superstiţiile depozitate, la nivel subconştient, în sistemul său de gândire şi în manifestările sale comportamentale. După o lungă perioadă de interdicţie, combătută vehement şi de biserică, lucrarea a fost republicată în 2013, restituind opiniei publice aceste specii folclorice care nu mai pot fi astăzi altfel reconstituite după dezagregarea vechii mentalităţi rurale.
Următorul corpus de texte folclorice, cuprins în aceeaşi colecţie „Din viaţa poporului român”, este monografia Descântecele românilor Studiu de folklor, volum editat de Academia Română în 1931, la Imprimeria Naţională, numărând 423 de pagini. Este cartea cea mai valoroasă la care Artur Gorovei a lucrat 20 de ani, parcurgând o bibliografie uriaşă cu tot ceea ce se publicase în ţară şi în străinătate, făcând dovada unei strălucite experienţe de cercetare la capătul căreia realizează prima mare antologie a descântecelor noastre cu menţionarea tipologiei şi a răspândirii geografice. Corpusul conţine 2500 de descântece, 203 fiind incantaţii originale iar celelalte sunt variante culese din volume, din publicaţii periodice, dar şi din vechi manuscrise româneşti datând din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea. Bibliografia corespunzătoare este precedată de un valoros studiu teoretic în care autorul oferă prima clasificare ştiinţifică a descântecelor valabilă şi azi, alături de un detaliat istoric al practicilor vrăjitoreşti, aşa cum rezultă din diverse mitologii ale popoarelor antice, contemporane, neolatine, anglo-saxone, scandinave, germanice şi slave, aplicând metoda comparativă deprinsă de la B. P. Haşdeu. Valabilă rămâne teza sa despre fondul păgân al multor obiceiuri creştine.
Rigoarea şi responsabilitatea cu care a înregistrat textele descântecelor răspunde unei exigenţe asumate, ştiut fiind că, în descântec, este esenţială credinţa străveche în puterea cuvântului rostit într-un anumit context ritual de a se îndeplini întocmai. De aici constatarea că descântecul este socotit un fel de rugăciune populară. Spre exemplificare, am ales un descântec pentru fată nemăritată: „Sfinte soare, / Sfânt Domn mare, / Eu nu rădic vânt / De pe pământ, / Ci cercul tău / În capul meu, / Razele tale / În genele mele. / Sfinte soare, / Sfânt Domn mare, / Ai 44 de răzişoare, /Patru mi le dă mie /Şi patruzeci ţine-le ţie: / Două să mi le pun / În sprâncenele mele / Şi două pe umerii obrazului: /La toţi feciorii să le par / Cireş de munte înflorit / Cu mărgăritar îngrădit!”.
Aprecierea eruditului filolog Moses Gaster: „Cartea d-tale va rămâne un monument nepreţuit şi baza nestrămutată pentru cercetările ştiinţifice asupra originei acestor descântece şi parale(le) lor în literatura universală”, (formulată într-o scrisoare cuprinsă în volumul Scrisori către Artur Gorovei, ediţie îngrijită şi prefaţată de Maria Luiza Ungureanu, Ed. Minerva, Buc. 1970, p.106), precum şi solicitarea etnografului francez Arnold van Gennep de a traduce împreună studiul şi de a-l publica în limba franceză sunt dovezi ale recunoaşterii valorii lucrării în ţară şi în străinătate.
De altfel, Artur Gorovei participase în 1928, ca reprezentant al ţării noastre, la primul Congres Internaţional de artă populară, la Praga. Comunicarea sa intitulată Ornamentaţia ouălor de Paşti la Români, completată ulterior şi extinsă la 174 de pagini, a fost tipărită la Imprimeria Naţională, în 1937, sub titlul Ouăle de Paşti Studiu de folklor. Este prima monografie şi cel mai întins studiu în Europa, pe această temă. Studiul se deschide cu un cuvânt înainte al autorului datat Fălticeni, 12 aprilie 1937, în care găsim lista colaboratorilor cărora le mulţumeşte pentru ajutorul sub formă de informaţii şi traduceri din limbi pe care nu le cunoştea. Urmează bibliografia impresionantă, cu toate sursele naţionale şi internaţionale consultate. Capitolul Originea ouălor înroşite conţine suita miturilor răspândite pe tot pământul despre obiceiul înroşirii ouălor, pornind de la următoarea aserţiune: „Un obiect neînsufleţit, ca o piatră, să dea naştere unei fiinţe vii! Oul a sintetizat misterul Creaţiunii; dintr-un ou trebuie să se fi născut Universul, Lumea – deci şi Omul. Oul cosmic trebuie presupus la baza tuturor popoarelor din lume”.
Având ca punct de plecare prezenţa ouălor de Paşti, a ouălor înroşite, colorate, încondeiate, după caz, cercetătorul realizează incursiuni în etnologia europeană, asiatică şi egipteană, pentru a contura valenţele nebănuite ale unui obicei devenit simbol central al creştinătăţii.
Să subliniem că descântecul, cimilitura, superstiţiile, obiceiul încondeierii ouălor ocupă un loc de referinţă din punct de vedere cultural pentru că reprezintă o zonă primară a spiritualităţii româneşti, o modalitate apotropaică sau un mijloc prin care omului din societăţile tradiţionale îi era îngăduită comunicarea cu forţele superioare lui.
Artur Gorovei rămâne modelul unui om cult, specialistul în cultura tradiţională care a realizat abordări comparative, fiind un deschizător de drumuri în domeniile abordate, un punct de reper şi o sursă vie de noi valenţe ale complexelor şi unicelor sale sinteze consacrate culturii populare şi cunoaşterii aprofundate a spiritualităţii româneşti.
Ni se pare definitorie pentru profilul de cercetător al lui Artur Gorovei afirmaţia nepotului său ilustru, istoricul, profesorul universitar dr. Ştefan Sorin Gorovei care, referindu-se la preocupările bunicului său pentru cercetarea istoriei propriei familii, remarca: „Pregătirea sa de jurist şi practica în domeniu l-au determinat să trateze problemele de cercetare ca pe un litigiu care să-l oblige să tindă spre un probatoriu fără cusur, prin adunarea dovezilor documentare”. Rigoarea, probitatea ştiinţifică, acribia şi vigilenţa cu care a realizat fiecare monografie în parte sunt demne de urmat.
Artur Gorovei s-a bucurat de prestigiu naţional şi internaţional, fiind membru al Société des Traditions Populaires – Paris, membru al Societa per le Tradizioni popolari di Roma, vicepreşedinte al Asociaţiei Internaţionale de Folklor – Chicago (1889), fiind, în 1899, invitat la Congresul folcloriştilor din Chicago, vizitat la Fălticeni, în 1900 de Gustav Weigand, filologul german care, în 1893, înfiinţa la Universitatea din Leipzig Institutul pentru Studiul Limbii Române, cel mai important centru ştiinţific pentru studiul limbii române din străinătate care a funcţionat până la Primul Război Mondial.
Mihail Sadoveanu, în ziarul Dimineaţa, din 10 dec.1932, publica un portret moral al cercetătorului evocat: „Dintre aceşti oameni care au dat fără să ceară nimic şi fără să nădăjduiască la o scadenţă face parte şi Gorovei. Pentru asta mai ales are drept de stima şi dragostea noastră. Nici această dragoste şi stimă nu se pot schimba în monedă; datoriile afacerilor sale cărturăreşti nu se pot răscumpăra! Totuşi ştiu că va zâmbi cu blândeţă şi va simţi în suflet dulceaţa singurei sâmbrii pentru jertfele sale”.
Există, în jurnalul şi în corespondenţa lui Artur Gorovei, mărturii nenumărate că nu aştepta onoruri, deşi le merita din plin.
La 25 mai 1940, în şedinţa publică solemnă a Academiei Române, sub preşedinţia lui Constantin Rădulescu-Motru, filologul Sextil Puşcariu propune pe Artur Gorovei membru de onoare al Academiei: „nu ca omagiu numărului de ani, ci acti-vităţii rodnice şi variate, pe teren ştiinţific şi literar, care a dat anilor aceeaşi nobleţe şi drept de recunoştinţă unanimă”.
Aceasta este şi intenţia noastră. Să ne exprimăm recunoştinţa.
Prof. ELEONORA BULBOACĂ
1 Comunicarea a fost susţinută în cadrul Simpozionului Artur Gorovei – o personalitate complexă, eveniment organizat de Asociaţia Fălticeni Cultural, în Amfiteatrul Colegiului Naţional „Nicu Gane”, miercuri, 14.02.2024, marcând 160 de ani de la naşterea cărturarului.
Comentarii