Primăria Suceava va finanţa echipa de fotbal Foresta cu 2,5 milioane de lei

> „Vom da aceşti bani numai dacă se va promova în Liga a II-a” a declarat Ion Lungu

În 2024, ACS Foresta va fi sprijinită cu 2,5 milioane de lei, a anunţat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, însă numai în funcţie de atingerea criteriilor de performanţă.

„Vom spune în contractul pe care îl vom semna, că vom da aceşti bani numai dacă se va promova în Liga a II-a” a accentuat şeful municipalităţii.

Lungu a răspuns, astfel, mesajului unuia dintre fotbalişti, Toma Niga, care, pe reţelele sociale, şi-a exprimat temeri în legătură cu viitorul echipei de fotbal a Sucevei, inclusiv faţă de zvonul privind desfiinţarea ei. Aceasta chiar dacă, la acest moment, Foresta este pe primul loc în clasamentul Ligii a III-a.

„Eu nu mă bag în problemele interne ale echipei de fotbal Foresta. Este un club privat, noi le-am dat bani după ce au justificat cheltuielile, şi nu decid eu dacă echipa se desfiinţează sau nu” a subliniat Lungu, menţionând că, pentru noiembrie şi decembrie, din bugetul local a fost disponibilizată suma de 500.000 de lei, „ca să se poată achita salariile la zi”. Primarul spune că, în conformitate cu prevederile privind finanţările nerambursabile din fonduri publice, municipiul Suceava va asigura, în continuare, sume de bani pentru clubul de fotbal. „Avem prinşi şi în acest an bani în buget. Nu ştiu exact care este situaţia la Foresta. Îl aştept pe dl Lucescu, patronul Tarsin, care am înţeles că intenţionează să susţină echipa şi vrea să aibă discuţii pe această temă. Dacă vrea să vină, avem toată deschiderea, deoarece primăria rămâne alături de fotbal şi echipa Foresta” a evidenţiat Ion Lungu.

El a precizat că, tot la capitolul sport, în 2024 echipa de handbal CS Universitatea va fi finanţată cu 3,5 milioane de lei.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI