Jucării periculoase sub bradul de Crăciun

> Comisarii suceveni pentru protecţia consumatorului au dat amenzi de 26.000 de lei şi au oprit definitiv de la vânzare jucării în valoare de 2.979 de lei

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Suceava recomandă atenţie sporită la achiziţionarea jucăriilor şi ornamentelor care împodobesc bradul de Crăciun. Comisarul-şef Petrică Simerea informează că în urma controalelor făcute în unităţile profilate pe comercializarea de jucării, comisarii suceveni au dat 10 sancţiuni contravenţionale, respectiv 5 amenzi însumând 26.000 de lei, dar şi 5 avertismente. De asemenea, oprite definitiv de la vânzare au fost 124 de jucării, valoarea acestora fiind de 2.979 de lei. Totodată, s-a dispus măsura opririi temporare de la comercializare a altor 13 jucării a căror valoare însumează 344 de lei. Conform şefului CJPC, acestora le lipsea marcajul Comunităţii Europene, iar elementele de identificare-caracterizare şi de siguranţă nu erau traduse în limba română. La fel, depistată a fost expunerea spre comercializare a unor jucării periculoase, „notificate RA-PEX”, ca de exemplu mingi pufoase de pe care se desprindeau puf şi slime. În ceea ce priveşte ghirlandele şi ornamentele luminoase, deficienţele depistate ţin de inexistenţa marcajului CE, a traducerii în limba română şi a elementelor de identificare-caracterizare şi de siguranţă. Petrică Simerea, şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Suceava spune că în cazul comercianţilor cu pricina s-au aplicat 3 amenzi totalizând 21.000 de lei, fiind oprite definitiv de la comercializare instalaţii de pom în valoare de 6.430 lei de lei. Măsura opririi temporare de la comercializare a fost luată pentru produse în valoare de 4.890 de lei.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI