O femeie din Vatra Dornei a suferit leziuni după ce a căzut de la balconul locuinţei în timp ce spăla geamurile.
Potrivit anchetei poliţiştilor, femeia intenţiona, vineri, să cureţe geamurile balconului; s-a urcat pe un scaun din lemn, s-a dezechilibrat şi a căzut peste balustrada balconului pe sol, de la o distanţă de 3,5 metri.
În acel moment în locuinţă se aflau fiul, concubinul şi o vecină, care a anunţat incidentul la 112.
La faţa locului a intervenit un echipaj de ambulanţă, care i-a acordat primul ajutor femeii, apoi a fost transportată la Spitalul Municipal Vatra Dornei.
Femeia era lucidă, însă acuza dureri în zona capului şi a umărului drept. (N.B.)
























Comentarii