În perioada 11-18 decembrie 2023, tenismenul fălticenean David Arcip a reprezentat cu mândrie ţara noastră la prestigiosul turneu U14, Tennis Europe „Pszczyna Cup 2023”, desfăşurat în Polonia, la Pszczyna. Competiţia a reunit cei mai talentaţi 32 de sportivi din 14 ţări, inclusiv din Japonia, iar David Arcip, cel mai mic jucător ca înălţime înscris în competiţie, a avut ocazia să se măsoare cu unii dintre cei mai buni într-un mediu competitiv. Performanţele sale remarcabile au fost apreciate de către oficiali, susţinători şi concurenţi deopotrivă.
David Arcip, cooptat pentru al treilea an consecutiv în lotul României şi legitimat la Lechner Tennis School Braşov, şi colegul său Bogdan Popa, din Târgu Mureş, au mers în Polonia însoţiţi de antrenorul Ferry Lechner, împreună cu care s-a pregătit temeinic pentru acest concurs.
Meciurile s-au desfăşurat pe suprafaţa hard la una dintre cele mai frumoase şi dotate baze sportive din Europa. În primul tur, David l-a întâlnit pe sportivul polonez Maxymilian Zurek pe care l-a învins în două seturi 6-0; 6-3. Optimile de finală l-au adus pe David în faţa sportivului din Cehia, David Drilik, pe care l-a înfrânt cu scorul de 6-4; 6-2. Un meci extraordinar de greu a fost cel disputat în sferturile de finală ale turneului unde David l-a avut ca adversar pe favoritul nr. 1 al turneului, sportivul din Letonia, Eriks Valeinis pe care a reuşit să îl învingă în 2 seturi, 6-3, 6-2. Acest meci i-a adus calificarea lui David Arcip în semifinalele turneului, unde s-a şi oprit, terminând concursul pe locul al 3-lea.
Participarea lui David Arcip la „Pszczyna Cup 2023” reprezintă o realizare notabilă şi un pas important în cariera sa în ascensiune.
Anul 2023 a fost un an foarte bun pentru David Arcip. Pe lângă cooptarea în lotul României U14, se adaugă participarea la 8 concursuri europene unde a avut posibilitatea de a întâlni sportivi din întreaga Europă, cu diferite stiluri şi tehnici de joc, reuşind astfel sa îşi consolideze jocul şi sa îşi sporească încrederea. S-a pregătit temeinic împreună cu antrenorul Ferry Lechner, a crezut în el şi astfel a reuşit să învingă jucători din topul 100 european. Unul dintre cele mai importante concursuri la care orice junior îşi doreşte să participe este Campionatul Mondial „Les petits as” desfăşurat în Franţa. Rezultatele foarte bune obţinute în competiţiile europene au făcut ca David Arcip să se regăsească pe tabloul de calificări a întrecerii. Îi urăm succes micuţului sportiv din urbea de pe Somuz, care reprezintă cu mândrie România la competiţiile europene.
„Multumesc în mod special antrenorului Ferry Lechner care crede în mine, în ceea ce pot face pe terenul de tenis şi îmi este alături mereu. Mulţumesc familiei care mă susţine. De asemenea mulţumesc tuturor sponsorilor care susţin evoluţia mea în tenisul de câmp şi fără de care nu ar fi posibilă deplasarea mea la toate aceste competiţii internaţionale. Este vorba de firmele Raitar, Pâine la Larisa, TDP Metal Construct, Mind Games, Auto Mingiuc, Razvan Autodez, Global Sport Services, Nico Paul, Saniral, Imperial, Birou Notar Public – Dîmbu Bogdan Dumitru, Alromob, Favela şi tuturor persoanelor fizice”, ne-a spus David Arcip.
Şi antrenorul Ferry Lechne îşi exprimă mândria pentru performanţele lui David Arcip şi îl încurajează să continue şi să dăruiască tot ce are mai bun în viitorul său sportiv.


































Comentarii