Pentru că omul are două feluri de ochi, trupeşti şi sufleteşti, apoi şi orbirea omului poate fi tot de două feluri: trupească şi sufletească. Orbirea trupească poate fi din naştere, din pricina unui accident sau din pricina unei boli. Din pricina orbirii trupeşti nu putem vedea lumea aceasta materială şi nici pe noi înşine, nu putem merge fără călăuză şi nu ne putem bucura de lumină, de culorile şi de toate frumuseţile lumii văzute.
Orbirea sufletească este însă cu mult mai primejdioasă decât cea trupească şi un asemenea orb este mai nenorocit decât orbul Bartimeu din Sfânta Evanghelie de astăzi. Dacă orbul trupesc nu vede soarele cel fizic, lumina lui, orbul sufletesc nu-L vede pe Soarele dreptăţii şi Părintele luminilor, cu strălucirea harului Său. Nu recunoaşte pe Cel Care îi dă bunătăţi nepieritoare: viaţa, suflet, nemurire şi nu se vede nici pe sine însuşi aşa cum este cu adevărat.
Arhimandritul Sofian Boghiu, Smerenia şi dragostea, însuşirile trăirii ortodoxe, Fundaţia Tradiţia Românească, Bucureşti, 2002, p. 30
Comentarii