La Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”

Gala Premiilor Societăţii Scriitorilor Bucovineni

Societatea Scriitorilor Bucovineni va sărbători joi, 14 decembrie 2023, cu începere de la ora 11.00, la Biblioteca Bucovinei, Sala de Artă „Elena Greculesi”, 85 de ani de la întemeierea ei la Cernăuţi, în 1938. Tot acum va avea loc Gala Premiilor Societăţii Scriitorilor Bucovineni pentru cărţi apărute în anul 2022. Juriul din acest an va avea următoarea componenţă: Mircea A. Diaconu (preşedinte), Elena-Brânduşa Steiciuc, Isabel Vintilă, L.D. Clement (membri). Cu această ocazie va fi lansat şi cel mai recent număr, 10-11-12/2023, al revistei „Bucovina literară”. De asemenea, elevi de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava vor susuţine un program muzical. Moderatorul evenimentului va fi Alexandru Ovidiu Vintilă, preşedintele Societăţii Scriitorilor Bucovineni. Toţi membrii Societăţii sunt invitaţi la manifestare, nu doar cei care vor fi premiaţi. (C.P.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI