Mai multe percheziţii domiciliare au fost efectuate, vineri, în judeţul Suceava, într-un caz de evaziune fiscală. Potrivit Parchetului Tribunalului Suceava, lucrători de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, efectuează cercetări într-o cauză penală privind săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată. În această cauză penală, în cursul zilei de 17 noiembrie a.c., ca urmare a obţinerii mandatelor de percheziţie emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Suceava, au fost efectuate percheziţii domiciliare în trei locaţii, pe raza judeţului Suceava, la domiciliile unor persoane fizice. Potrivit cercetărilor, în perioada noiembrie 2018 – decembrie 2022, în mod continuu şi succesiv, o persoană fizică neautorizată din judeţ, a exercitat, fără drept, activităţi de comercializare de bunuri (anvelope noi şi second hand, jante auto etc.), pentru care a încasat de la clienţi sume cuprinse între 100-300 lei/bucata, sustrăgându-se de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat cu titlu de impozit pe veniturile obţinute din activităţile independente desfăşurate şi alte contribuţii sociale, prin ascunderea sursei impozabile sau taxabile. Cu ocazia efectuării percheziţiilor au fost identificate şi indisponibilizate aproximativ 240 de anvelope second hand depozitate şi au fost identificate sume de bani, respectiv aproximativ 6.600 de euro şi 31.000 de lei, sume care au fost ridicate. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale, a precizat sursa citată. (N.B.)
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii