Despre îngeri şi Biserică. Lumea îngerească nu reprezintă un univers distinct, desprins de planul lui Dumnezeu de mântuire a lumii prin Biserică. Ba dimpotrivă, puterile îngereşti, lumea spirituală nevăzută angelică, a fost creată înaintea lumii văzute şi materiale ca Biserică a „celor întâi născuţi” a primei lumi inteligibile a veacurilor. Teologul grec Nikos A. Matsoukas susţine că astfel s-a statornicit comuniunea îngerilor slujitori lui Dumnezeu dar şi demonizarea acelei părţi a lor în răzvrătirea şi slujirea lui Lucifer. Comuniunea fiinţelor raționale şi inteligibile, ca „Biserică a celor întâi născuţi” (ca un trup), în devenirea ascendentă a creaţiei conform iconomiei Creatorului şi mărturiilor biblice, ne descoperă faptul că „Biserica are în posesie un spectru mai vast al dimensiunii fizice, istorice şi spirituale, orice delimitare a Bisericii fiind întotdeauna schematic şi provizorie.
Lumea îngerească, rânduită în cete ierarhice, este slujitoare a lui Dumnezeu, aducând la îndeplinire voia Lui şi slăvindu-L neîncetat (Lăudaţi-L pe El toţi îngerii Lui, lăudaţi-L pe El toate puterile Lui – Psalmul 142, 2), dar este şi vestitoare oamenilor a tainelor şi voilor lui Dumnezeu pentru dobândirea mântuirii (Matei 1, 20, 24; 2, 13, 19; 28, 2; Luca 1, 26, 38; 2, 9). Totodată îngerii sunt păzitori ai oamenilor (Matei 18, 10), bucurându-se în cer de orice păcătos care se pocăieşte (Luca 15, 10), poartă sufletele celor drepţi, la moarte, şi le duce în rai în sânul lui Avraam (Luca 16, 22) iar la Judecata de Apoi vor alege pe cei buni de cei răi – cum se aleg neghinele de grâu – aruncând pe cei răi în „cuptorul de foc, unde va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor” (Matei 13, 49-50).
De aceea sunt „angrenaţi” de Dumnezeu în lucrarea Bisericii Unuia Născut Fiului Său Iisus Hristos, din momentul Buneivestiri a Slăvitei Întrupări a Fiului lui Dumnezeu în Fecioara Maria şi până la cel al Parusiei (la sfârşitul veacurilor). Sfântul Ioan Gură de Aur rezumă „Bunavestire” a arhanghelului Gavriil în următoarele cuvinte: Dumnezeu pe pământ, om în cer; toate s-au împreunat: îngerii dănţuiau împreună cu oamenii, oamenii petreceau împreună cu îngerii şi cu celelalte puteri de sus. Puteai vedea că războiul cel îndelungat s-a sfârşit şi s-a făcut împăcarea lui Dumnezeu cu oamenii: diavolul a fost ruşinat, demonii au fugit (…), petrecerea celor de sus pe pământ s-a răsădit, puterile cereşti cu slobozenie ne vorbesc, îngerii vin adesea pe pământ (Omilii la Matei, partea a treia, p.17).
Comuniunea îngerersc-omenească la Dumnezeiasca Liturghie. În Taina Liturghiei este făcută prezentă pe pământ Liturghia cerească pe care o săvârşeşte lumea îngerilor şi a sfinţilor în jurul Tronului Mielului – Arhiereul Iisus Hristos-, concomitent cu slujirea pământească a oamenilor născuţi din nou prin botez, slujire care este ridicată în ceruri prin Duhul Sfânt pentru a participa acolo la Liturghia cerească. Este exact ca în relatarea sfântului apostol Pavel: Ci v-aţi apropiat de muntele Sion şi de cetatea Dumnezeului Celui Viu, de Ierusalimul cel Ceresc şi de zeci de mii de îngeri, în adunare sărbătorească (Evrei 12, 22).
Rânduiala revelată a Liturghiei este presărată cu invocarea prezenţei îngerilor, ceea ce evidenţiază astfel această comuniune în rugăciune a creştinilor cu îngerii şi cu sfinţii. Chiar la momentul vohodului mic (ieşirea şi reintrarea cu sfânta Evanghelie în Sfântul Altar), preotul şi creştinii se roagă astfel: Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostrum, Cel ce ai aşezat în ceruri cetele şi oştile îngerilor şi ale arhanghelilor spre slujba slavei Tale, fă ca împreună cu intrarea noastră să fie şi intrarea sfinţilor Tăi îngeri, care slujesc împreună cu noi şi împreună slăvesc bunătatea Ta. Că Ţie se cuvine toată slava, cinste şi închinăciunea, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. După acest moment urmează imnul îngeresc Trisaghion (de trei ori sfânt), Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi! De asemenea imnul heruvic este cântat la începutul părţii euharistice (a transformării Darurilor de pâine şi vin): Noi, care pe heruvimi cu taină închipuim şi făcătoarei de viaţă Treimi întreit sfântă cântare aducem, toată grija cea lumească să o lepădăm şi pe Împăratul tuturor să-L primim, pe Cel nevăzut înconjurat de cetele îngereşti. Aliluia, Aliluia, Aliluia. În Săptămâna Patimilor, în Sâmbăta Mare, când este slujită Liturghia sfântului Vasile cel Mare, imnul heruvic este înlocuit cu o altă rugăciune: Să tacă tot trupul omenesc şi să stea cu frică şi cu cutremur şi nimic pământesc întru sine să nu gândească; că Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor merge să se junghie şi să se dea spre mâncare credincioşilor. Şi merg înaintea Lui cetele îngereşti, cu toată căpetenia şi pute-rea, heruvimii cei cu ochi mulţi şi serafimii cei cu câte şase aripi, feţele acoperindu-şi şi cântând cântarea: Aliluia, Aliluia, Aliluia.
Neîntrecutul învăţător şi tâlcuitor al Sfintei Scripturi, inegalabilul slujitor şi rugător al Dumnezeieştii Liturghii, ambasadorul săracilor şi al văduvelor, săgeata dreptăţii lui Dumnezeu în faţa conducătorilor Sfântului Ioan Gură de Aur, ne ajută şi de aceată data să înţelem mai bine coslujirea cu îngerii în viaţa şi lucrarea Bisericii.
Toţi ştiu că începătura a tot binele este rugăciunea, millocitoarea vieţii veşnice şi a mântuirii. Sunt nevoit, dar, să vă grăiesc,de dânsa, pe, cât voi putea, ca unora ce, deprinzându-vă a vieţui în rugăciune şi îndeplinindu-vă de-a pururea lucrurile lui Dumnezeu, cuvântul acesta şi mai silitori să vă facă pe voi. Iar.pe de altă parte, ca cei ce vieţuiesc molatic în rugăciune şi îşi lasă sufletul pustiu, să-şi cunoască paguba pentru vremea trecută şi să nu se lipsească de mântuire în cealaltă vreme. Deci, iată cel dintâi mare lucru ce voi grăi despre rugăciune: tot cel ce se roagă vorbeşte cu Dumnezeu. Dar cum se poate, om fiind, să vorbească cu Dumnezeu? Toţi, adică, ştiu, dar nu putem spune cu deamănuntul cinstea aceasta. Că această cinste covârşeşte şi marea vrednicie a îngerilor, măcar că ei mai bine o ştiu, precum un slăvit prooroc spune despre dânşii că, făcând ei cu frică rugăciunile, pe care le aduc lui Dumnezeu, îşi acoperă cu aripile feţele şi picioarele, cu multă cuviinţă, cucernicie şi cu sfială. Că adică, nu pot tăcea de atâta frică. Asemenea şi celelalte toate, adică firea şi viaţa şi înţelepciunea şi cunoştinţa şi tot ce se poate spune, toate sunt deosebite de ale noastre. Iar rugăciunea este lucru de obşte al îngerilor şi al oamenilor. Şi nu este nici o deosebire între amândouă firile de rugăciune. În taină te aşează, deci, împreună cu dânşii şi degrabă vei păşi în viaţa lor, în cinstea şi în bunul neam, şi întru cunoştinţă, prin viaţa ta, în tot locul şi ceasul. Deci, să ne sârguim către Dumnezeu prin rugăciuni, că ce lucru va fi mai luminos decât al celor ce vorbesc cu Dumnezeu şi I se roagă? Şi ce este mai drept? Şi ce este mai înţelept? Dar ce se cuvine a mai zice când e vorba de cei ce vorbesc cu Dumnezeu şi I se roagă? Aceluia se cuvine cinstea şi stăpânirea în veci!
Înconjoară-ne pe noi, Doamne, cu sfinţii Tăi îngeri, ca prin mijlocirea lor fiind povăţuiţi şi păziţi, să ajungem la unitatea credinţei şi la cunoştinţa slavei Tale celei neapropiate, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin.
Pr. Prof. MIRCEA BEJENAR
Comentarii