La Târgul Internaţional de Turism de la Varşovia

Judeţul Suceava este „coexpozant în standul României”

Judeţul Suceava va fi reprezentat la Târgul Internaţional de Turism Tour&Travel Warsaw, organizat în perioada 23-25 noiembrie în Varşovia, Polonia. Suceava este „coexpozant în standul României”, promovarea judeţului efectuându-se prin intermediul materialelor de informare şi promovare turistică realizate de Consiliul Judeţean, dar şi al ofertelor turistice ale operatorilor turistici şi asociaţiilor profesionale de turism din judeţ.

„În acest an România a fost selectată ca ţară parteneră, iar destinaţia turistică Bucovina se numără printre cele mai importante destinaţii turistice din ţară” se evidenţiază într-un proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a deliberativului judeţean.

Delegaţia judeţului va fi alcătuită din patru persoane, respectiv doi reprezentanţi ai Biroului de Turism, un translator şi un conducător auto.

„Prin participarea la acest eveniment ne propunem consolidarea poziţiei noastre pe piaţa turistică din Polonia, precum şi atragerea unui număr mai mare de turişti din această ţară, motivaţi de faptul că una dintre cele mai importante comunităţi din Bucovina este ce a polonezilor” se susţine în referatul de aprobare a proiectului de hotărâre de HCJ.

Cheltuielile cu organizarea acţiunii sunt de 22.000 de lei, acestea fiind suportate din bugetul judeţului.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI