> Gheorghe Flutur: Aici tinerii se vor întâlni cu producţia, iar firmele au la dispoziţie teren pentru construirea de facilităţi de producţie
Primarul oraşului Siret, Adrian Popoiu, şi preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, au vizitat lucrările care se efectuează în Parcul Industrial Siret, arătând că acestea vor fi finalizate până la sfârşitul acestui an.
Primarul Adrian Popoiu a spus că în Parcul Industrial Siret sunt mai multe investiţii, una fiind unică în Moldova, extrem de importantă pentru dezvoltarea zonei Siret, dar chiar şi a regiunii de nord-est, respectiv construcţia Parcului ştiinţific şi tehnologic care este realizat împreună cu Consiliul Judeţean Suceava, având ca suport Universitatea Suceava şi Universitatea Cernăuţi.
„E o investiţie importantă care îşi va arăta adevărata valoare în viitor” a spus Popoiu.
Edilul-şef sucevean a menţionat că termenul de finalizare a investiţiei este 31 decembrie 2023.
„Aici va fi prezentă ştiinţa, aici va fi prezent transferul tehnologic, aici va fi prezentă cercetarea în aşa fel încât firmele care lucrează în zonă vor digitaliza procesele lor tehnologice” a declarat primarul de Siret.
Potrivit lui Popoiu, în zonă se mai construieşte o şcoală de învăţare permanentă unde vor fi mai multe dotări pentru procesul educaţional şi pentru parcul ştiinţific şi tehnologic în aşa fel încât ştiinţa şi cercetarea să poată fi transmise către comunitate şi către mediul de afaceri.
Totodată, se finalizează şi construcţia unei săli de sport cu teren de sport, care vor fi benefice pentru tinerii care vor lucra în zonă.
Popoiu a mai spus că speră că, prin promovare, vor veni alături şi investitori care să beneficieze de aceste proiecte frumoase.
La rândul său, preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a explicat că această investiţie se face foarte aproape de frontiera cu Ucraina, la circa 2 kilometri, pe o suprafaţă de 20 de hectare.
Potrivit acestuia, în parcul industrial care se amenajează se intenţionează ca ultimele inovaţii din domeniul tehnologiilor să le înveţe tinerii meseriaşi şi să le aplice în firmele lor.
„Aici tinerii se vor întâlni cu producţia” a menţionat preşedintele Flutur, care a adăugat că în spaţiile care se construiesc se vor putea testa prototipuri, iar un rol important în va avea USV, dar şi firmele care doresc să testeze, de la ambalaje până la ultimele tehnologii.
„Poate lumea e mai reticentă la început la aşa ceva, dar suntem pe graniţa UE şi apare o nouă oportunitate: reconstrucţia Ucrainei şi eu sunt convins că România va avea un cuvânt greu de spus” a declarat Flutur.
El şi-a exprimat dorinţa ca războiul să se termine cât mai repede.
„Noi trebuie să fim pragmatici: avem firme care au nevoie de tehnologie nouă. Aici, la Siret, este şi şcoală, este şi practică şi mai sunt 20 de hectare de teren unde pot să vină să-şi amplaseze firme în apropiere de frontieră care să aibă în vedere crearea de locuri de muncă atât aici cât şi peste hotare” a spus Flutur.
Preşedintele administraţiei judeţene a menţionat că Universitatea din Cernăuţi este implicată în proiect pentru că se doreşte să se lucreze transfrontalier pe diverse activităţi, iar zona de vamă trebuie să fie o zonă dinamică. (N.B.)
























Comentarii