Concertul (continuă)

Cine este chiar aşa de curios să afle ce s-ar înţelege prin „concert” ar pleca poate la dicţionare să afle că ar fi vorba de un loc unde cineva i-aduce aşa muzică încât îi vine să aplaude, să bată din picioare şi, eventual, să roadă mai multe seminţe ca la un meci; ori (poate mai din greu, mai cu ceartă şi nervi) despre oarece înţelegere (dar cum să cădem împreună spre aşa ceva, că ar fi mare plecare!) spre un scop comun (… dacă aşa ceva egggzistă???”). Iar dacă n-ar umbla la cele cărţoaie ce costă cam cât o şaorma cu de toate (plus berea respectivă), tot ar pricepe cum e cum cu acordarea unei orchestre publice (fie după ureche, fie după instrumentele unora) atunci când este vorba despre trotuare şi parcări. Acum, la modul acut (fie că se zice dintr-o goarnă, fie că, în spate, cineva bate tare în toba mare), ar fi vorba despre oarece parcări cu plată la parcometru (dar de ce cu plată… când parcă era foarte bine gratis?), în ideea că 10 euro pe an va fi fiind supărător de mult. Aşa cum şi pietonul zice că, de-ar căpăta la rându-i aceeaşi sumă spre a se risca să păşească printre blocuri, printre parcările în ac, foarfece ş.a.m.d. i s-ar părea prea puţin. Unuia ca mine (pieton, care a trebuit vineri, de-a verdelea, să circule până la gara Burdujeni pentru un card TPL, căci casa de centru era blocată… încă de luni, cu mii de potenţiali călători pensionari) mi se face verde-n faţa ochilor doar imaginându-mi ce s-ar întâmpla curând cu cinstiţi de-ai mei vecini cu câte 4-6 autovehicule trase pe lângă bloc când…, când…, dorind mai departe să le ţină pe gratis pe undeva le-ar duce unde… unde… Însă chiar şi acesta poate fi spectacolul concertului, să se-audă muzică de nici nu ştii unde. Ori să nu se-audă. Căci şi tăcerea poate fi plină de conţinut.