Sfântul Evanghelist Luca ne aduce aminte de momentul când Domnul Iisus Hristos, smerindu-Se, şi-a plecat capul sub mâna Sfântului Ioan Botezatorul. Pe parcursul a patru versete ne sunt prezentate trei idei. Întâi, avem mărturie despre faptele reprobabile ale lui Irod Tetrarhul, cel care a curmat viaţa Sfântului Ioan. Apoi, ne-am făcut martori botezului de la râul Iordan. În final ne-am învrednicit să vedem în chip vădit Sfânta Treime: Tatăl Care a glăsuit din cer, Fiul Care era în mijlocul Iordanului şi Duhul Sfânt Care S-a pogorât în chip de porumbel. In acel moment s-au întâlnit firescul cu suprafirescul, taina cu minunea, Creatorul cu a Sa creaţie, omul cu Dumnezeu. Prin glasul Tatălui ceresc suntem îndemnaţi să fim cu luare aminte la învăţăturile Domnul Iisus Hristos şi la misiunea Sa: „Tu esti Fiul Meu Cel iubit, întru Tine am binevoit”. Treimea Sfântă se descoperă întregii creaţii. Şi lumea văzută şi cea nevăzută, şi cerul şi pământul, şi apa şi omul vin la Iordan şi aşteaptă pe Izbăvitorul. Putem spune că la Iordan s-a restaurat ceea ce fusese distrus prin păcatul neascultării. Neascultarea a dus la depărtarea de Dumnezeu; smerenia a adus binecuvântarea Tatălui ceresc.
Sfântul Macarie Egipteanul aşa ne învaţă: „În veacurile fără de sfârşit, noi ne vom odihni în Dumnezeu şi Dumnezeu se va odihni în noi”.
Pr. DUMITRU PĂDURARU
Comentarii