Concertul (I)

> L.D. CLEMENT

…Sunt din generaţia celor care, prin anii ’80, elevi fiind, au fost „obligaţi” ca, plătind bilete nu chiar ieftine, să participe – la Casa de Cultură – la o serie de concerte şi spectacole-şcoală susţinute periodic la Suceava de Filarmonica din Botoşani. Obligaţia ca obligaţia (că se putea şi cu scăpare; inclusiv unii cumpărau biletul, dar nu mai ajungeau în sala mare a oraşului), dar uite că, de crud, am început să-mi fac o idee despre aşa muzică în vremea în care mai curând eram tentat să ascult AC/DC de pe casetele lui tata (care avea şi valoroasă muzică italiană şi franţuzească, potrivit epocii, dar şi americană, cumva în contra epocii), Jimi Hendrix de pe un disc împrumutat de la vecinul Cătălin, plus muzică tot aşa, trecând prin pereţi, de la vecinul de jos, Iulian, şi de la vecinul de sus, Drog (care, după ce a aşteptat să mai cresc, m-a poftit s-o ascult „în direct” chiar din apartamentul lui). Însă a mai trebuit să treacă nişte ani până când, ajuns student, Ovidiu, un coleg şi prieten de-atunci (azi prof. univ. dr. habil.), insistând ca în autoturismul său Oltcit să mă provoace a auzi şi eu muzica ce pe el îl delecta, să mă cucerească, treptat, cu muzică barocă. Şi mulţumită lui (atunci admirator de J.S. Bach), am ajuns să savurez din „tainele” muzicii lui J.C. Bach, iar azi să mă bucur enorm când, în clipe de „linişte”, ascult bucăţi de G.P. Telemann. Dar până la asta, după ’96, ca novice angajat la „Crai”, din fiecare leafă îmi rezervam parale ca să-mi cumpăr casete cu „muzică clasică” (unele venind de la firma lui Sorin, cu care, cândva, am împărţit un pat de spital, până şi după ce am rămas amândoi fără amigdale şi polipi). În ce mă priveşte, foarte pe scurt, cam aşa se explică. Că azi mi-aduc în urechi atât muzica lui M.-A. Charpentier (imnul Eurovision este un Te Deum, o Laudă lui Dumnezeu!), cât şi manele de rând, inclusiv fiindcă spun pe şleau multe chestii despre (unii dintre) noi. (Dar la dumneavoastră cum s-a întâmplat? Nu vă provoc neapărat să ne scrieţi, ci măcar să vă amintiţi…)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI