…Mai zilele trecute, noul şi tânărul nostru colaborator Sergiu Crăciun ne îmbia să ne dăm seama că, în vreme ce toate se scumpesc, există şi oarece căi rămase încă foarte ieftine spre… cultură. Printre altele, el avea în vedere cărţile (re)vândute de anticari. Şi îi dau dreptate, cu atât mai mult cu cât am (re)evaluat situaţia foarte recent, cu prilejul unor târguri organizate la Suceava şi Rădăuţi. Doar cine chiar n-are treabă cu ele să le ocolească!… Deoarece acolo (aşadar, nu doar în târguri, ci mai ales la sediile firmelor de profil) cine doreşte poate găsi sute de titluri bune pentru şcolari (uneori şi cu sublinierile şi adnotările altor şcolari, semne ce le dau, zic eu, mult farmec), cine doreşte se poate
întâlni inclusiv cu cărţi relativ recente, la preţuri cel puţin înjumătăţite faţă de cele iniţiale sau faţă de cele cu care, unele, încă se mai găsesc în librării. Inclusiv cărţi noi sau chiar necitite, cu pagini netăiate, inclusiv cărţi relativ noi dar cu mici defecte, ajunse totuşi la vânzare, la preţ binişor redus, din edituri sau tipografii…
Spre a consolida rândurile de mai sus, mă dau în vileag ca unul care cercetează (şi) standurile cu cărţi de 3 lei, pare-mi-se că cele mai ieftine existente în anticariate. Şi că în această vară (bucurându-mă că nici anticarii nu reuşesc permanent să-şi evalueze marfa) am cumpărat cu câte 3 lei „Centaurul”, un excelent roman de John Updike (şi poet, eseist, critic american din secolul XX… dar mai puţin ştiut la noi) şi, respectiv, un volum de proză scurtă de Ring Lardner (tot american, mai întâi ziarist cu notă aparte, scriitor care i-a influenţat pe Sherwood Anderson – l-am cumpărat cu 3 lei anul trecut!, poate că „tăticul” multor prozatori americani din secolul XX – şi pe Ernest Hemingway, care vremelnic chiar a semnat cu pseudonimul Ring Lardner Jr.). În urmă cu câţiva ani, văzui pe o tarabă „Harfa de iarbă” a lui Truman Capote preţăluită la 2 lei!!! Şi am rugat-o pe domnişoara care o oferea s-o dea măcar cu 5, căci mi-am zis că prietenul scriitoarei Lee Harper („Să nu ucizi o pasăre cântătoare” – atunci şi acolo tot de 2 lei!), inventatorul romanului scris „cu sânge rece” (model preluat la noi de M. Nedelciu – A. Babeţi – M. Mihăieş – „Femeia în roşu”) ar merita mai mult.

























Comentarii