Un reportaj publicat de Frankfurter Allgemeine Zeitung, preluat şi tradus de secţia română a Deutsche Welle, însoţeşte muncitori români care se întorc din Germania nu doar cu bani mai puţini decât sperau, ci şi cu boli şi alte traume.
În microbuzul care traversează anevoios dinspre Transilvania către Suceava, şerpuind prin Carpaţii Meridionali, călătoresc o infirmieră, mai mulţi muncitori constructori, un portbagaj cu tot felul de lucruşoare, banii pe care i-au câştigat în Germania şi bolile profesionale de care au început să sufere acolo. Au plecat de la Frankfurt cu o zi în urmă şi până acasă vor fi parcurs 26 de ore de drum cu genunchii strânşi, încremeniţi sub bărbie. Peisajului idilic al Bucovinei îi lipseşte ceva – pe păşunile din dosul gardurilor ce se întind de-a lungul şoselei nu mai paşte nici un animal. E unul din momentele de tristeţe dinspre finalul lungii călătorii. „Aici nu mai are cine să crească animale” spune unul dintre muncitori. Cei tineri au plecat să lucreze în construcţii, în Germania, cei rămaşi sunt bătrâni şi nu se mai încumetă să ţină vaci sau oi, nici măcar găini. Nici locurile de muncă care existau înainte de 1989 nu mai sunt.
Sclavia, preţul unei case
Când microbuzul ajunge la destinaţie, unul dintre pasageri are nevoie de ajutor pentru a coborî. Îi e greu să se mişte de unul singur. A început cu o hernie de disc pe care nu a tratat-o şi care a provocat complicaţii neurologice severe. După 20 de ani de munci cu jumătate de normă pe diverse şantiere, cu contracte pline de omisiuni sociale şi medicale, românul întors acasă s-a ales cu o casă ridicată în timp în satul natal – şi decontul acesteia, cuantificat în sănătatea şubrezită, povesteşte Frankfurter Allgemeine Zeitung, într-un reportaj dedicat constructorilor români trataţi ca sclavi în Germania.
Autorii articolului sunt doi sociologi, unul cercetător la Institutul pentru Cercetare Socială al Universităţii Goethe din Frankfurt, Christian Sperneac-Wolfer, celălalt profesor la aceeaşi instituţie academică, Ferdinand Sutterlütty. Iar relatarea din ziarul german este sinteza uşor comercializată, cât să fie digerabilă cititorilor celui mai mare ziar conservator din Germania, a unui studiu mai amplu la care cei doi au lucrat şi pe care l-au publicat în cel mai recent număr al revistei „Sociologie Românească”.
Nu cu mulţi ani în urmă, în miezul pandemiei, printre ştirile care au făcut valuri deopotrivă în Germania şi România au fost cele legate de condiţiile de muncă ale românilor care aleg să culeagă sparanghel în Republica Federală sau se angajează măcelari în marile abatoare industriale. Deutsche Welle a relatat, de-a lungul vremii, despre abuzurile angajatorilor germani în diverse branşe în care piaţa are nevoie de import de forţă de muncă şi recurge deseori la est-europeni, în special la români. DW a relatat şi despre vizita fostului ministru al Muncii Violeta Alexandru, de altfel, până acum, singurul responsabil guvernamental de rang înalt de la Bucureşti care s-a arătat interesat de soarta românilor care muncesc în condiţii improprii în Germania, dar şi despre posibile soluţii de consiliere locală a muncitorilor.
Mirajul muncii afară
Studiul care a inspirat articolul apărut în Frankfurter Allgemeine Zeitung estimează la zeci de mii numărul românilor care, în Germania, lucrează în construcţii. Muncesc mult peste normă, orele suplimentare nu le sunt plătite, uneori nici leafa propriu-zisă nu vine fără certuri cu angajatorii, cazurile de boli profesionale sunt muşamalizate pentru ca zilele nemuncite din cauze de recuperare să nu le fie contabilizate.
Când pleacă de acasă, muncitorii români sunt ademeniţi de mituri: suta de euro câştigată într-o zi din care vor pune deoparte pentru a-şi porni, peste vreo cinci ani, un viitor profesional de succes, respectul pentru angajat şi pentru reguli, legislaţia germană care nu lasă loc de tocmeală. Un tablou atractiv, spun autorii articolului din FAZ. Realitatea este, însă, complet diferită şi descrierea ei ca „sclavie” nu este nicidecum o denaturare foarte gravă.
„Sunt supuşi unor condiţii de muncă în care exploatarea este sistematică. Peste tot întâlnim poveşti despre furtul salarial la scară semnificativă. Orele lucrate adesea nu sunt contabilizate. Lucrătorii sunt complet înşelaţi cu privire la plata concediului prin rapoarte false către SOKABAU (casa de asigurări sociale a branşei construcţiilor – n.red.). Alţii sunt pur şi simplu radiaţi de la casele de asigurări de sănătate chiar în timp ce lucrează încă pe şantier de către angajatorii care uneori refuză să le plătească salariul în caz de boală sau accidente de muncă. Contractele de muncă acoperă de multe ori doar 20 de ore pe săptămână, deşi în realitate se lucrează 55 de ore sau chiar mai mult, indiferent de condiţiile meteo şi fără a ţine cont de riscurile la care este expusă sănătatea angajaţilor”, relatează ziarul de orientare conservatoare, care apare la Frankfurt. Aşa că din suta de euro pe zi visată de acasă se ajunge la un net de 11 euro şi 50 pe oră. Per total, la sfârşitul lunii, rezultatul este cu un pic mai generos decât salariul mediu din Suceava – şi, asta, în condiţii grele de muncă şi locuinţe improprii, în „găuri de şobolani” sau în „junglă”, cum spun muncitorii cu care au discutat autorii studiului şi articolului din FAZ: trei-patru într-o cămăruţă cu gândaci şi mucegai pe la colţuri, cu baie şi bucătărie comune, de care se folosesc până la 60 de bărbaţi. Există şi varianta unei locuinţe oferite de angajator, însă la orice conflict cu acesta, există riscul evacuării. Aşa, notează ziarul german, de bine de rău, rămâne măcar un acoperiş deasupra capului dacă vrei să cauţi un alt loc de muncă. O formă ciudată de „mobilitate” profesională.
Drumul de la Frankfurt la Suceava e lung, obositor şi presărat cu glume şi poveşti de pe şantier sau despre bătrânii îngrijiţi. Curg sfaturi şi avertismente, cele mai multe despre riscul de a pierde toată agoniseala la păcănele. Dar şi despre ce angajatori trebuie evitaţi. Nu e deloc uşor, pentru că oricât de serios şi promiţător ar fi beneficiarul construcţiei finale, de la finanţator până la muncitorul român se întinde, cum observă unul din pasagerii microbuzului, „un hăţiş de antreprenori generali şi subcontractori în dosul căruia se ascunde un lanţ de vulnerabilităţi de care profită aceşti hoţi care fură din banii celor care lucrează”. (N.B., preluare Deutsche Welle)
Comentarii