78

„Distrugerea provocată de armele nucleare la Hiroshima şi Nagasaki nu trebuie să se repete niciodată” a declarat premierul Japoniei, Fumio Kishida, duminică, la Hiroshima, zi în care s-au împlinit 78 de ani de când avionul american numit Enola Gay a dat drumul asupra oraşului japonez a bombei atomice numite Little Boy… „Rezultatul”? 140.000 de morţi, după care, la 9 august, 74.000 de morţi urma să fie „izbânda” oficială a atacului nuclear asupra oraşului japonez Nagasaki. Atunci, ca şi după 78 de ani, lumea este silită să accepte că doar astfel s-a putut pune capăt Celui de-al Doilea Măcel Mondial. Acum nu a fost o comemorare la număr „rotund” de ani, însă mesajul premierului japonez este perfect justificat şi în contextul războiului – de neimaginat într-o lume care se crede civilizată, inclusiv mai învăţată din uriaşele sale erori anterioare – declanşat de Rusia contra Ucrainei, context în care riscul utilizării armei atomice, la îndemâna unor descreieraţi cu şi fără epoleţi, pluteşte în aer. Ce cred ar fi bun de reţinut din toate poveştile astea – aici, în câteva rânduri, abia invocate – este că războaiele nu au nimic cavaleresc în ele, nu sunt „pentru” oameni care jură să-şi poarte şi să folosească uniformele şi mai ales armele, ci sunt mai ales împotriva civililor, a oamenilor de rând. Nu trebuie să fii general ori strateg ca să pricepi că, de-a lungul şi de-a latul istoriei, sensul unor mari şi sângeroase încleştări militare s-a decis după ce moartea a făcut ravagii între cei „de acasă”: copii, mame, bătrâni etc. „necombatanţi”. Acolo sunt adevăratele ţinte, în oraşe şi sate, în case şi pe străzi!