„Poveşti dintre ziduri”

> Expoziţie de fotografie cu instantanee ale Festivalului Medieval, expusă în Sala Voievozilor din Cetatea de Scaun a Sucevei

În perioada 1 – 30 august a.c., în Sala Voievozilor din Cetatea de Scaun a Sucevei, în colaborare cu Muzeul Naţional al Bucovinei, artistul fotograf Alin Leancă prezintă „Poveşti dintre ziduri”.

Este vorba despre o expoziţie foto cuprinzând chipuri şi rituri din vremuri apuse, instantanee surprinse în ediţiile anterioare ale Festivalului de Artă Medievală „Ştefan cel Mare”.

Publicul are ocazia, chiar în timpul festivalului din acest an, să vizioneze instantanee surprinse pe parcursul anilor, chipuri de artişti participanţi şi scene din cadrul ediţiilor anterioare ale evenimentului. „De asemenea, ne dorim ca această expoziţie să fie o surpriză şi pentru artiştii participanţi care se vor regăsi în cadrele surprinse de Alin Leancă din 2015 încoace” arată organizatorii.

Despre expoziţia de fotografie, Alin Leancă spune: „Am descoperit magia Sucevei medievale la scurtă vreme după ce mi-am cumpărat primul aparat foto, iar din 2015 am fost prezent la toate ediţiile festivalului de artă medievală din Cetatea Sucevei. Am surprins chipuri şi rituri din vremuri apuse, am urmărit de aproape isprăvile moldovenilor lui Ştefan, practic am avut şansa de a pătrunde în lumea poveştilor păstrate între bătrânele ziduri. Aşa au luat naştere cadrele care compun expoziţia de faţă şi pe care le dăruiesc astăzi tuturor prietenilor Cetăţii Sucevei. Mulţumesc Muzeului Naţional al Bucovinei pentru generosul sprijin în organizarea evenimentului, mulţumesc Laurei Candea, pe a cărei experienţa de reconstituire istorică m-am bazat la selecţia imaginilor, mulţumesc trupelor de reenactement, care an de an ne permit sa călătorim în timp şi, nu în ultimul rând, mulţumesc tatălui meu – de la care am primit iubirea pentru fotografie”. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI