> Aceasta informează că va monitoriza activităţile cadrelor medicale din toate secţiile spitalului
Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava a transmis, miercuri, printr-un comunicat de presă, că îşi exprimă îngrijorarea cu privire la „modul agresiv şi denaturat” al materialelor de presă difuzate în cursul zilei de marţi (inclusiv în cotidianul „Crai nou” – n.red.), neverificate în prealabil, cu referire la situaţia din cadrul Compartimentului de cardiologie intervenţională, în condiţiile în care dr. Turcoman Paul a apreciat demersul, colaborează cu personalul spitalului pentru a duce la îndeplinire obiectivele stabilite, apreciind că, măsurile dispuse sunt în interesul compartimentului.
„Diseminarea de informaţii denaturate cu caracter instigator (…) duce la scăderea gradului de încredere a pacienţilor vulnerabili în unitatea sanitară publică”
„Atragem atenţia presei locale că Spitalul Judeţean Suceava furnizează servicii de interes public, iar diseminarea de informaţii denaturate cu caracter instigator este de natură a dezinforma opinia publică şi duce la scăderea gradului de încredere a pacienţilor vulnerabili în unitatea sanitară publică” se arată în comunicat.
Mai mult, în document se subliniază că materialele publicate în presa locală din cursul zilei de marţi nu au avut şi punctul de vedere al spitalului, „opiniile diseminate reprezentând doar punctul de vedere personal al celui care a redactat articolele, ceea ce nu denotă imparţialitatea presei, ci doar un subiectivism al acesteia”.
„Apreciem că deciziile manageriale sub aspectul oportunităţii sunt apanajul echipei de conducere, iar prezentarea denaturată a acestor decizii este tendenţioasă şi prejudiciabilă spitalului” se precizează în comunicat.
Conducerea SJU Suceava informează că situaţii similare, de monitorizare a activităţii cadrelor medicale, urmează a se desfăşura şi în alte secţii având ca obiectiv dimensionarea statului de funcţii şi determinarea gradului de încărcare a personalului, raportat la nevoile curente.
„Opinia publică locală trebuie informată cu precădere şi în timp real cu privire la desfăşurarea în spaţiul public local a unor evenimente de interes civic utile populaţiei, fără a se limita la opiniile personale, neverificate ale unor angajaţi din cadrul instituţiilor publice locale” a precizat sursa citată. (N.B.)























Comentarii