Alb

La vremea unor aşa zile toride, vine vestea că un deputat a depus un amendament la Codul urbanismului prin care cere ca toate clădirile să fie văruite/vopsite în „alb şi în tonuri derivate din alb”. Nu, nu-i vorba despre (încă) o reacţie faţă de acel clişeu mai întâi urbanistic iar apoi narativ cu „blocurile gri”. Omul are în vedere raţiuni concrete de eficienţă energetică. Pe scurt şi pentru toată lumea, asta înseamnă că imobilele albe (ori pe-aproape) sunt mai răcoroase cu până la 3 grade Celsius faţă de celelalte, mai mult sau mai puţin colorate (o, da!; mi-aduc aminte că, după anii ’90, fu – relativ scurtă, însă cu urmări ce se văd şi azi – moda caselor fărbuite în albastru industrial şi oranj industrial…). Uite că, dacă am unde şi cum să-mi exprim opinia, zic că îl înţeleg pe deputat şi consider că mesajul său poate fi avut în vedere. Ca sfat, sugestie etc., dar nu ca eventuală „lege”. Căci mi se pare bizar ca cineva (nu doar persoană, ci şi adunare legiuitoare) să decidă pentru toată lumea până şi aşa ceva. Poa’ că s-ar deschide astfel o cale şi pentru eventuale obligaţii privind ferestrele ori clanţele de la uşi. Poa’ s-ar găsi cineva să-şi impună gustul referitor la băştile cu moţ (protejează binişor mansarda şi pot fi apucate cu doar două degete). Sau, nu în cele din urmă, în speţa fanteziilor pe care tre’ să le avem noaptea şi, eventual, să le punem în practică ziua – pentru un exemplu, vezi ce mai zic curent unele spectre (tot) din spectrul politicii: patrioţi vs. globalişti; ori…, ori…(!!!?)