De vânzare

…Iar strategiile de vânzare sunt fel de fel. De la caz la caz, până să fie vorba despre socoteli concrete, cu privire la costuri şi beneficii, unele presupun mai întâi fie o poveste, fie un semnal, fie o metaforă, fie o asociere etc., fie chiar mai multe ingrediente din acestea. Spre exemplu, n-am uitat – tocmai fiindcă a fost celebră – ştirea din 2010 cum că Lionel Messi urma să-şi petreacă Paştele în Bucovina. Nu e limpede dacă măcar după asta fotbalistul va fi auzit de Suceava, dar a rămas clar că, cel puţin preţ de câteva zile, a vuit ţara de Suceava şi de Bucovina într-un context plăsmuit a fi favorabil (la o adică, la polul opus celuia – nu pricepem cât de „natural” – care a făcut vremelnic din Suceava „Lombardia României”; apropo! decriptarea metaforei dinspre Milano ne-a rămas obscură). Se mai zice, aşa, la teorie, că şi publicitatea negativă este bună; publicitate să fie, să se ştie (ceva), eventual cu goarne şi tobe. Dar poate că tot mai bună-i aia pozitivă, deşi cârcotaşii sunt de părere că de la prea mult lapte cu miere te-ar putea lua cu greţ. Ori, tot în frumoasa teorie, că până şi o reclamă care-ţi zgârie creierii poa’ să fie de maxim efect, tocmai de aceea: te-a „percutat”. Cât de prin cărţi, cât de prin practică am mai reţinut că un text publicitar în rime n-ar fi de preferat (deşi odinioară a făcut epocă „la vulturul de mare / cu peştele în ghiare”), căci lumea subţire l-ar percepe drept vetust; dar la fel de adevărat ar fi că funcţionează precum un clopoţel foarte sonor; e imposibil să nu-l auzi, oricare ar fi impresiile pe care le stârneşte. Iaca, având în minte un astfel de clopoţel, mă refeream la „filmul Bucovinei” – categoric autentic! –, un episod din acesta tocmai rulând la Câmpulung Moldovenesc. Cumva, spectacolul continuă, nu se poate altfel. Pâine avem (ar fi culmea să zicem că nu!), iar dacă şi spectacol se face… înseamnă că e OK, că suntem OK, că suntem normali, suntem aici şi acolo.