Pe creştere

…De la o vreme aşa se zice: „pe” (dacă nu „pentru”, deşi-i asta o altă ecuaţie sângeroasă pe masa de operaţie). „Pe creştere!!!”. Stimabilul nou premier rânduit nouă tocmai ne-a anunţat deunăzi, conform multor şi apăsate promisiuni nu doar de sub mantaua sa venind, că, hocus-pocus, ca pe scenă, ca la circ, spre a se păstra în ţară (şi de ce) nişte lucrători pe care statul i-ar avea în vedere – să-l dea cu var, să-l scarpine la picere), din toamnă, deci după ce trece Luna Diasporei şi diasporenii iar îşi părăsesc ţara (în care părinţii şi bunicii le-au cam adormit, iar fiii şi nepoţii s-au trezit şi ei să-şi facă bagajele)… aşa cum făcu Germania (de exemplu, fiind vorba inclusiv de turci şi de români) – care va să zică pac! aşa, din pix fără de drojdie, să le crească lefurile minime.

Dar avu grijă şeful conjunctural al circului nostru să atragă atenţia, aşa, către înaltul cortului în care ne aflăm dimpreună cu el, că socoteala asta (a lui, a nu ştiu cui) tre’ să fie suportată de „economia reală”. Drept care jos pe nisip – acolo unde sunt alergaţi caii şi maimuţărite maimuţele – unul ca mine, clovnul Roro, am şi luat poziţie de drepţi şi m-am pregătit încă de azi, cu protocolară grimasă, spre a primi ce mi se dăruieşte să fac hale-hap, să fac ca calul, ca măgarul, să-i fiu ciocârlie şi pupăză, cum rolul fiscal îmi va cere, spre a suporta, precum alţii ca mine (dacă nu vor deveni brusc diasporeni), preţioasa misiune dată spre a nu rămâne, în menajerie, dragii elefanţi şi hipopotami. Daaa, sunt Roro! M-am tăvălit în noroi, v-am arătat că mi-am pus dinţi noi când şeful circar a zis că şi de mine are nevoie să-şi scoată afacerea din nevoi, sunt Roro, sunt Ro… (Sunt pe creştere: un strat de paie peste pietriş şi nisip; pe el fac tumbe, pe el mă nimic.)