Marele risc

Informaţii recente puse în undă de Eurostat arată că peste 25% dintre români sunt în gravă stare de risc, sunt săraci (potrivit „ecuaţiei” potrivit căreia se calculează periodic sărăcia), într-un context în care pauperitatea deţine cote ridicate şi la nivelul UE (aprox. 21%). „Mai mult” – ca să folosim un clişeu drag presei româneşti contemporane – 47% dintre români sunt la limită cu finanţele proprii (individuale, de familie), în termeni economici ei „nefiind în stare să facă faţă unei cheltuieli neprevăzute”, atunci când aceasta apare. Altfel zis (şi ei!) trăiesc de la o zi la alta… La acest capitol România este lider în UE!!! La vremea asta, a concediilor, se zice că 62% dintre români nu-şi permit o „vacanţă departe de casă” (la o adică, poate, cel mult în ospeţie la rudele de la ţară, pe cheltuiala acelora). Dar câţi dintre români, oare, au „dreptul” la vacanţă autentică, dacă ne gândim (…aşa cum scriam săptămâna trecută) că peste 25% dintre ei (persoane cu vârste între 15 şi 64 de ani) se situează dincolo de „sistem” – nici la şcoală, nici la slujbe. Bate la ochi că procentajul sărăciei extreme – peste 25 – este identic cu cel al persoanelor găsite statistic drept „inactive”. Nu cumva este vorba de (cam) aceiaşi oameni?! Pare-ni-se că ar fi vorba despre inşi care nu-şi găsesc locul, dar nici nu şi-l prea caută. Ce-i de făcut cu ei, îi (sus)ţinem mereu, plătindu-le printr-un efort naţional nevoile de zi cu zi (oare ar trebui ca un stat drăguţ să-i ajute să le asigure – dincolo de pâine, locuinţă, căldură etc. – şi un pic de vacanţă?!), ori ne gândim să le punem cumva în mână – dacă vor vrea s-o primească – undiţa aia cu care (plus oarece meşteşug) să-şi prindă singuri peştele?