> 54 s-au retras din motive personale sau medicale
Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Suceava a informat că 793 de candidaţi suceveni din totalul celor 917 înscrişi au participat, miercuri, la proba scrisă a Concursului naţional pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice declarate vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar, sesiunea 2023, dintre care 738 cu lucrări predate, iar 54 retraşi din motive personale sau medicale.
Sursa citată a precizat că 124 de candidaţi au absentat, iar un candidat a fost eliminat din examen.
În cursul zilei de miercuri a avut loc proba scrisă din cadrul Concursului naţional pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice declarate vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar, sesiunea 2023, care s-a desfăşurat în trei centre de concurs.
Potrivit ISJ Suceava, pentru susţinerea acestei probe s-au înscris 917 candidaţi, care au fost repartizaţi astfel: 290 la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava, 328 la Şcoala Gimnazială „Miron Costin” Suceava şi 299 la Colegiul Tehnic „Petru Muşat” Suceava.
„La fel ca în anii anteriori, disciplinele de concurs cu cel mai mare număr de candidaţi înscrişi sunt: învăţământ preşcolar (170 candidaţi), învăţământ primar (144), educaţie fizică şi sport (91), limba şi literatura română (85), matematica (50), limba şi literatura engleză (42), biologie (30), consiliere psihopedagogică (28), geografie (25), psihopedagogie specială (25), istorie (24), limba şi literatura franceză (17), religie ortodoxă (17), chimie (15), arte vizuale (14), educaţie socială (13), educaţie muzicală (11), informatică şi tehnologia informaţiei (10), transporturi-maiştri instructori (10) etc.” a menţionat ISJ Suceava.
Subiectele şi baremele de evaluare pentru cele 50 de discipline de concurs sunt asigurate de Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie, acestea urmând a fi publicate, după susţinerea probei scrise, pe site-ul Subiecte.edu.ro.
Rezultatele iniţiale la proba scrisă vor fi afişate în data de 18 iulie, la sediul ISJ Suceava, dar şi pe site-ul Titularizare.edu.ro.
Contestaţiile se depun la sediul ISJ Suceava sau se transmit prin mijloace electronice, în zilele de 18 iulie, după afişarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 19 iulie, până la ora 12:00.
Rezultatele finale vor fi afişate în data de 26 iulie.
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină la proba scrisă minim nota 7, iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minim nota 5.
Potrivit ISJ Suceava, repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obţinute la proba scrisă, se realizează în şedinţele de repartizare organizate în zilele de 27 şi 28 iulie a.c. (N.B.)























Comentarii