> A fost prins în trafic şi cel de-al doilea lider al grupării
Poliţia Română a anunţat că, în urma celor două acţiuni de prindere în flagrant delict a patru persoane bănuite de introducerea în ţară de droguri de risc şi trafic de droguri de risc, efectuate la data de 22 martie a.c., de către poliţiştii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – IGPR, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Structura Centrală, aceştia au documentat, la data de 22 iunie a.c., activitatea infracţională a două persoane, bănuite de iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat, trafic internaţional de droguri de risc şi trafic de droguri de risc.
În cauză s-a reţinut faptul că, în anul 2022, bănuiţii ar fi iniţiat un grup infracţional organizat, la care ar fi aderat alte cinci persoane, în scopul săvârşirii infracţiunilor de trafic internaţional de droguri de risc şi trafic de droguri de risc.
Grupul infracţional organizat ar fi acţionat pe două paliere, liderii asumându-şi rolul de a controla şi de a dispune modul în care membrii din palierul doi, cel de execuţie, îndeplineau sarcinile. De asemenea, în mai multe rânduri, cei doi bănuiţi ar fi achiziţionat, de pe teritoriul Spaniei, droguri de risc (canabis), pe care le-ar fi expediat, prin intermediul membrilor grupului, pe teritoriul României.
Totodată, pentru a se proteja de o eventuală depistare, cei doi lideri ai grupului ar fi solicitat prezenţa pe teritoriul Spaniei a membrilor din eşalonul doi, care ar fi preluat efectiv coletele cu droguri, le-ar fi depus la firme de transport/curierat, utilizând date false de identificare, după care s-ar fi deplasat în ţară, pentru a le prelua de la destinaţie şi a le distribui în municipiile Iaşi, Bucureşti, Suceava şi Cluj-Napoca.
În prezent, membrii cu atribuţii de execuţie în cadrul grupului, cercetaţi în cauza privind săvârşirea infracţiunilor de trafic internaţional de droguri de risc şi trafic de droguri de risc, se află sub măsuri privative de libertate (doi în arest preventiv, unul în arest la domiciliu şi doi sub măsura controlului judiciar), în urma prinderilor în flagrant delict realizate în luna martie 2023.
La data de 22 iunie a.c., au fost puse în executare 5 mandate de percheziţie domiciliară în judeţul Suceava, ulterior, procurorii DIICOT – Structura Centrală dispunând reţinerea pentru 24 de ore a persoanelor bănuite de iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat, trafic internaţional de droguri de risc şi trafic de droguri de risc.
La data de 23 iunie a.c., judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus arestarea preventivă a unuia dintre bănuiţi, cu rol de lider al grupului. Având în vedere că faţă de cel de al doilea bănuit, de asemenea lider în cadrul grupului, nu au fost dispuse măsuri, procurorii DIICOT – Structura Centrală au formulat contestaţie, Curtea de Apel Bucureşti dispunând arestarea preventivă pentru 30 de zile.
La data de 11 iulie a.c., poliţiştii au identificat cel de-al doilea lider al grupării în localitatea Fălticeni, bărbatul fiind introdus în arestul IPJ Suceava.
Astfel, marţi, la ora 20:35, poliţiştii din cadrul Poliţiei Fălticeni au fost sesizaţi telefonic de lucrătorii din cadrul IPJ Suceava – Serviciul de Investigaţii Criminale, cu privire la faptul că, în aceeaşi zi, Curtea de Apel Bucureşti a emis mandatul de arestare preventivă nr. 19/UP pe numele unui bărbat de 34 ani. Acesta nu a fost găsit la domiciliul său din oraşul Siret, motiv pentru care acesta a fost dat în urmărire. Întrucât se deţineau date precum că persoana în cauză s-ar afla într-un autoturism marca Mercedes, în apropierea municipiului Bacău şi se îndreaptă spre judeţul Suceava, s-a solicitat sprijin în vederea efectuării unui filtru pe raza de competenţă, spre identificarea persoanei în cauză şi executarea mandatului de arestare preventivă.
Aflăm că echipa operativă din cadrul Poliţiei Fălticeni, împreună cu un echipaj din cadrul BOP Fălticeni şi un echipaj din cadrul SPR 1 Vadu Moldovei, s-a deplasat pe raza comunei Fântâna Mare şi comunei Vadu Moldovei, în vederea depistării în trafic a autoturismului respectiv. Astfel, la ora 22.40, a fost efectuat un filtru, autoturismul în cauză a fost oprit în trafic, pe raza comunei Vadu Moldovei (DN 2-E85), iar cel urmărit a fost identificat în interior, ca pasager (la volan se afla un alt bărbat).
Urmăritul a fost introdus în arestul Poliţiei Suceava în vederea executării mandatului.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – Serviciul Antidrog, Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava şi de sprijinul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Suceava. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române. (N.B.)























Comentarii