La Expoziţia de Inovare şi Educaţie Creativă pentru Tineret (ICE-USV), ediţia 2023

Autori din România, Croaţia, Polonia, Taiwan şi Republica Moldova, cu 140 de lucrări

n perioada 7 – 9 iulie a.c., Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava a organizat cea de-a VII-a ediţie a Expoziţiei de Inovare şi Educaţie Creativă pentru Tineret (ICE-USV), cu sprijinul Forumului Inventatorilor Români şi al Asociaţiei Generale a Inginerilor din România. Evenimentul, care face parte din programul proiectului Pro-USV-Biom, a beneficiat şi de susţinerea unor firme din judeţ.

În cadrul expoziţiei, tinerii inventatori şi-au expus ideile sub formă de postere sau prototipuri, care au fost analizate de juriul competiţiei.

Evenimentul a găzduit un workshop şi 14 prezentări, într-o secţiune 10-InSTEAD, pe teme legate de inovare în ştiinţă, tehnologie, inginerie, artă şi design, la care au participat cercetători şi cadre didactice de la universitatea suceveană şi din ţară. Aflăm că prezentările au avut ca subiect organizarea şi managementul activităţilor de cercetare şi al proiectelor, dezvoltarea creativităţii, comunicarea publică şi diseminarea rezultatelor cercetării, stimularea antreprenoriatului. Prezentările 10-InSTEAD au fost susţinute de membrii proiectului „Centrul de orientare, asociere şi consiliere în cariera de cercetător pentru regiunea de dezvoltare Nord-Est a României în cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava (COACH USV)”, despre care ni s-a precizat că este singurul centru regional de consiliere în cariera de cercetător pentru regiunea Nord-Est, asociat European Research Area Talent Platform.

La ediţia din acest an au fost înregistrate 140 de lucrări, cu autori din România, Croaţia, Polonia, Taiwan şi Republica Moldova, reprezentând diferite asociaţii, institute de cercetare şi universităţi: Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, Universitatea de Stat din Chişinău, Universitatea Tehnică a Moldovei, Casa de Cultură s Studenţilor din Sibiu, Universitatea Politehnica Timişoara, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testimiţeanu”, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi etc.

Pe lângă medaliile de aur, argint şi bronz, au fost acordate şi 3 premii speciale:

> Premiul „Best international innovation” a fost acordat Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu;

> Premiul „Best engineering innovation” a fost înmânat unui grup de studenţi de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi, pentru invenţia „Hand rehabilitation and evaluation system”;

> Premiul special al expoziţiei ICE-USV 2023 a fost primit de delegaţia Universităţii Tehnice a Moldovei, pentru invenţia „Motor hexafazat”.

Casa de Cultură a Studenţilor din Sibiu a primit „Diploma de excelenţă” şi „Medalia USV” pentru lucrările prezentate şi promovarea conceptului de Smart Energy în cadrul ICE-USV 2023. 

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI