De la coada sapei

Producţia pentru autoconsum este o caracteristică agricolă încă predominantă a vieţii din mediul rural românesc. Într-o ţară care se laudă cu un sol de invidiat, ţăranii cultivă pământul doar pentru a-şi asigura traiul de pe o zi pe alta. Muncesc cu sârg la sapă, mai mult în pagubă, banii siguri fiind doar cei care le vin din pensii. Foarte mulţi săteni sunt vârstnici, trăiesc în sărăcie, unii şi cu sprijin de la copiii din străinătate. Paradoxal, locuitorii satelor reprezintă jumătate din populaţia ţării, dar chiar şi aşa ţăranii se bucură cel mai puţin de sprijinul statului. Micul producător continuă să fie prizonierul agriculturii de subzistenţă, una, din păcate, încă la nivelului plugului tras de cai. Dacă ar vrea să răzbată, să se smulgă din această stare, şansele de reuşită ale acestuia sunt ca şi inexistente. E de neînţeles cum, de la un an la altul, o familiile de săteni perseverează să-şi cultive terenul. Mare mirare că, în mod repetat, o tot iau de la capăt cu aratul, semănatul, întreţinerea culturilor şi strânsul recoltei. Mărindu-se peste măsură, preţuri de nesuportat au tractoristul care întoarce brazda, seminţele, răsadurile, erbicidele, insecticidele, udatul, başca recoltatul. Nu mai vorbim despre munca neplătită, aşa că, toamna, în cămări şi hambare se „contabilizează” doar satisfacţia îndeplinirii datoriei. Presupunând că ar exista şi un surplus, slujitorii ogoarelor sunt victimele sigure ale intermediarilor şi speculanţilor. Doar dintr-o mişcare, prin adaosuri comerciale, samsarii câştigă de două-trei ori mai mult decât le oferă ţăranilor la poartă. În consecinţă, creşterea animalelor nu mai este ocupaţia de căpătâi de la ţară, iar lăptăriile din sate au dispărut. La un banal calcul, la două pensii minime, o familie de vârstnici ar putea cumpăra, pur şi simplu, de la magazin, cele necesare traiului. Totuşi, în pieţele oraşului, „băbuţele” continuă să îmbie cu lapte şi caş proaspăt, cu ouă sau cu o „gobaie” sacrificată la curte. Te întrebi dacă – cu banii de pe legăturile de pătrunjel, de pe morcov şi de pe flori de tei – „mătuşicile” au cu ce-şi plăti măcar autobuzul, să le ducă acasă, înapoi la perpetua trudă.