O carte „care doare”

Eugen Dimitriu a fost un pasionat cercetător cultural şi un valorizator apreciat al documentului. Numele său este legat în primul rând de Fălticeni, unde a pus bazele Galeriei Oamenilor de Seamă, şi unde îşi situează preţioasele volume dedicate Lovineştilor, Cazabanilor şi lui Virgil Tempeanu. Lista cărţilor consacrate unor personalităţi şi persoane din lumea culturii şi ştiinţei pe care le-a semnat şi pe care le-a îngrijit este lungă raportată la vârsta debutului editorial (1984). Despre sine însuşi a scris „Sub cerul Basarabiei natale”, volum publicat în anul 2007 sub auspiciile Fundaţiei Culturale „Leca Morariu” Suceava. Tot graţie acestei fundaţii, recent i-a fost tipărit volumul de memorii „Vinovăţia perpetuă”, Editura Heruvim, Pătrăuţi, 2023, într-o ediţie îngrijită de Alis Niculică, avându-l lector pe Bogdan Niculică, care i-a realizat şi coperta apelând la imaginea Tribunalului Suceava de pe o vedere interbelică din colecţia Dimitrie Balint. Întâmplarea a făcut să fiu la curent cu puternica impresie produsă de manuscris asupra soţilor Niculică, doctori în Istorie, şi cu o parte din eforturile documentare ale lui Alis Niculică asupra fenomenului concentraţionar românesc, deoarece nu a fost vorba de o simplă aşezare a manuscrisului între coperte de carte, ci de o adevărată plonjare în „vremuri de apocalipsă”, vremuri cu „învinuiri imaginare” şi „pedepse abuzive”, soldate pentru supravieţuitori cu o epuizantă, uneori chiar ucigătoare hăituire.

Lansarea cărţii a avut loc, sub egida Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera” Suceava şi a Fundaţiei Culturale „Leca Morariu” Suceava, pe 7 iunie 2023, într-o manifestare moderată de Gheorghe Gabriel Cărăbuş, managerul Bibliotecii Bucovinei. Deşi autorul s-a stins din viaţă acum trei ani (în toamnă se împlinesc o sută, de la naşterea sa), sala „Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei a fost plină, atât de importante fiind pentru intelectualii judeţului (nu puţini veniţi din Fălticeni, Mioara Gafencu, Coca Maria Udişteanu, Constantin Bulboacă) amintirea lui Eugen Dimitriu, prestigiul doamnelor Maria Olar şi Alis Niculică, precum şi al instituţiilor reprezentate.

La microfon, Maria Olar a povestit că l-a cunoscut pe Eugen Dimitriu în casa Doamnei Profesoare – Octavia Lupu Morariu, în perioada în care se ocupa de corespondenţa lui Leca Morariu. De atunci relaţia lor s-a dezvoltat pe firul unei încrederi, unui respect reciproce. „Toată viaţa s-a temut de securitate. Şi de umbra lui s-a temut”, astfel că manuscrisul cărţii a fost bine ascuns. După moartea sa, precedată de a soţiei şi de a unicului lor fiu, nora i l-a încredinţat împreună cu fotografiile reproduse în cărţile sale şi alte documente. Biblioteca i-a fost predată preotului Mircea Bejinariu din Tişăuţi. Considerând o datorie morală aducerea la lumina tiparului şi în orizontul lecturii celor interesaţi de tribulaţiile unui student condamnat politic şi ale unui intelectual purtând stigmatul acestei detenţii şi înainte şi după decembrie 1989, Maria Olar a găsit în Alis Niculică disponibilitatea şi competenţa necesare unui act editorial de calitate, complet. Cu un studiu aprofundat al anilor avuţi în vedere de confesiunea lui Eugen Dimitriu şi cu note lămuritoare pentru încifrările la care a recurs nu o dată autorul. De asemenea, Maria Olaru a îndreptat un gând pios spre Angela, nora lui Eugen Dimitriu, plecată la Domnul în urmă cu trei luni.

Alexandru Ovidiu Vintilă, preşedintele Societăţii Scriitorilor Bucovineni (SSB), l-a evocat pe Eugen Dimitriu (membru al SSB şi al Uniunii Scriitorilor din România), mereu la costum şi cravată, cu un aer de aristocrat din alte timpuri, cu o vedere intelectuală a lucrurilor. Cartea sa, a spus, este tulburătoare, cei mai tineri poate nu ar trebui să o citească, dar sunt obligaţi să o citească, să afle, ca să lupte să nu se mai întâmple, despre propagarea răului, a răului făcut din slugărnicie. Poate că Eugen Dimitriu nu ar fi scris aceste pagini, dacă nu ar fi crezut cu ardoare în civilizaţia scrisului, în neamul său şi în frumos, în reconstituirea adevărului istoric. Un roman-fluviu a fost şi viaţa sa, a mai spus Alexandru Ovidiu Vintilă. O viaţă lungă, de 97 de ani, în care a apucat să-i vadă pe mulţi din cei care l-au chinuit plecând din această lume. L-a purtat pe Dumnezeu, „Drăguţul de El~, în suflet. A fost un reper moral, intelectual, un model pentru noi toţi. „Cercetătoarea Alis Niculică a făcut o muncă extraordinară. Postfaţa ei este un veritabil studio”, a încheiat, felicitând-o.

Mărturisind că a trăit ca pe o mare onoare alegerea sa de către dna Maria Olar pentru publicarea manuscrisului „Vinovăţiei perpetue”, Alis Niculică a spus că l-a considerat „şi ca pe un mesaj de dincolo, de la domnul Dimitriu”. S-a aşteptat să povestească despre anii de închisoare, dar confesiunea sa se referă la pătimirile de după eliberare. O carte unică, nu crede sau nu ştie să mai existe alta în care un fost deţinut politic să descrie ce a îndurat după ieşirea din închisoare. „Trebuie citită ca un material documentar. Căutaţi tipare! Oamenii sunt alţii, tiparele, aceleaşi!” Mulţumirile adresate în încheierea intervenţiei sale celor care au sprijinit-o în cunoaşterea perioadei au spus ceva semnificativ despre amploarea şi soliditatea investigaţiei lui Alis Niculică. Autoare de cărţi despre Bucovina de dinaintea celui de Al Doilea Război Mondial, de bibliografii ale revistelor sale culturale şi coautoare a valoroasei „Enciclopedii a Bucovinei”, cu editarea volumului „Vinovăţia perpetuă” de Eugen Dimitriu, în forma complexă şi salutară în care a făcut-o, Alis Niculică aduce sub privirile cititorilor şi cercetătorilor un nou capitol din istoria românilor în această parte de nord a ţării.

„Cutremurătoare carte! Amară!” „Carte care doare! Fără durere nu ne vindecăm!” a spus stavrofora Elena Simionovici, preşedinta de onoare a Societăţii Scriitorilor Bucovineni, lăudându-i deopotrivă pe doctorii în Istorie ai Bibliotecii Bucovinei, „tineri şi dotaţi”, care „dau la iveală cărţi care uimesc”.

Felicitări din toată inima lui Alis Niculică pentru „formidabilul său efort” a avut şi Alexandru Toma, care, atunci în fruntea Comitetului Judeţean de Cultură Suceava, a povestit despre întâlnirea sa cu Eugen Dimitriu şi despre amenajarea Galeriei Oamenilor de Seamă Fălticeni, iar Mihai Iacobescu, atunci director al Muzeului Judeţean Suceava, cu Eugen Dimitriu muzeograf, un om care i-a făcut confesiuni, sensibil, „care nu dormea dacă scăpai un cuvânt nelalocul lui”, a apreciat că aducerea cărţii sale în atenţia celor de azi reprezintă „un formidabil act de dreptate istorică”.

Constantin Bulboacă a omagiat cu minunate buchete de bujori efortul şi reuşita lui Alis Niculică şi celelalte luări la cuvânt feminine şi i-a invitat pe toţi cei prezenţi la „Rezonanţe lovinesciene. Colocviul Vasile Lovinescu 2023”.

Cu menţiunea că fotografia cu Eugen Dimitriu şi copilul aparţine unui ciclu închinat seniorului culturii fălticenene realizat de adolescentul Iustin Buculei în mai 2012, încheiem relatarea lansării acestei cărţi aparte. Cu bucuria că prin apariţia şi aducerea sa în atenţia cititorilor şi cercetătorilor, Fundaţia Culturală „Leca Morariu” Suceava la împlinirea a două decenii de existenţă şi „Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” Suceava la cea a unui centenar de viaţă şi-au onorat exemplar aniversările.