Nu cunoaşterea a interzis-o Dumnezeu, căci ea este un dar al Duhului Sfânt, aşa cum este consemnat în cele şapte daruri de către profetul Isaia. De altfel, ignoranţa este un păcat foarte grav, şi aşa şi este, căci un creştin autentic nu poate fi prost.
Sorin Dumitrescu: Sintagma „crede şi nu cerceta” există în Scriptură? Care este originea acestor vorbe?
Părintele Galeriu: Nu, nici vorbă, nici pomeneală! Eu cred că unii, în diverse dialoguri cu teologi, şi mai cu seamă în mediul apusean în care o vreme folosinţa Scripturii a fost interzisă poporului, ca nu cumva acesta să o interpreteze greşit şi să fie prilej de erezii, atunci probabil s-a ivit această sintagmă străină, pusă ignorant şi malefic pe seama Sfintei Scripturi.
Nu cunoaşterea a interzis-o Dumnezeu, căci ea este un dar al Duhului Sfânt, aşa cum este consemnat în cele şapte daruri de către profetul Isaia (11, 1-3). De altfel, ignoranţa este un păcat foarte grav, şi aşa şi este, căci un creştin autentic nu poate fi prost. În Evanghelia Sfântului Ioan, la capitolul XVII, Mântuitorul, în rugăciunea arhierească, spune: „Iar viaţa veşnică aceasta este, să Te cunoască pe Tine Singurul, Ade-văratul Dumnezeu, şi pe Iisus Hristos, pe Care Tu L-ai trimis”. A-L cunoaşte înseamnă implicit a cunoaşte creaţia, făptuirea Lui, pentru că „toate printr-Însul s-au făcut şi fără de El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut”. Aşadar, nu este vorba de interdicţia cunoaşterii, ci de oprirea cunoaşterii ambigue. (Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Sorin Dumitrescu, Dialoguri de seară. Părintele Galeriu, Editura Harisma, Bucureşti, 1991, pp. 90-91)
Comentarii