> Cristian VĂLIANU
Campania electorală a început deja, dincolo de afişele pe care şi la Suceava unele partide le mai lipesc pe ici, pe colo, strecurându-le firav privirii cititorului de ocazie, voluntar sau involuntar, prin declaraţii şi gesturi cu conotaţie clar politică a liderilor partidelor rămase pe eşichierul politic al ţării după aproape 34 de ani de încercări de a reînvăţa ce înseamnă democraţia şi regulile ei.
Vectori din viitoarele programe de guvernare ce ne vor fi puse pe tavă spre degustare şi alegere în complicatul an electoral ce urmează sunt deja prezentaţi publicului spre o pre-electorală încercare de a atrage votul într-o direcţie sau alta.
Dacă, la început de an, social-democraţii lansau timid în spaţiul public ideea unei impozitări progresive, dar şi pe cea a impozitării companiilor în funcţie de cifra de afaceri, în ziua de azi intenţiile stângii par mult mai clare, Marcel Ciolacu, potenţialul viitor premier după rezultatele generate de rocada parlamentară, declarând ieri, cu subiect şi predicat, că „Îmi continui demersul şi eu ţin ca România să vină, la un moment dat, cu impozitarea progresivă. (…) Îmi menţin părerea că marile companii ar trebui să plătească impozit cel puţin 1% din cifra de afaceri”.
Nici bine nu s-a stins ecoul spuselor televizate ale dlui Ciolacu şi, dinspre dreapta, deputatul Florin Roman a parat lovitura stângii cu un ferm „Nu va exista niciun impozit progresiv, aşa cum susţin liderii social-democraţi. (…) Cota unică este linia roşie peste care nu se trece cu PNL în guvern”.
Şi, ca mesajul să fie mult mai clar pentru toate părţile ce ar putea fi interesate, deputatul liberal a plâns un pic şi pe umărul companiilor cu capital românesc, care, în viziunea sa, ar fi primele lovite de politica fiscală a stângii: „Asta nu este patriotism economic, este protejarea companiilor străine”.
Sună cunoscut, nu?, deşi praful uitării pare să se fi aşternut deja peste lozinca „interesului naţional”, asumată pe persoană fizică de generalul Oprea.
Dincolo de zâmbetul amar, rămâne totuşi tristeţea din faţa faptului împlinit al unei imaturităţi politice, al unei incapacităţi de a trece peste slogane şi lozinci în încercarea de a găsi paşii potriviţi pentru un parcurs spre mai bine. Asta cu atât mai mult cu cât avem o vecinătate cu un război despre ale cărui durată şi finalitate nu se pot spune prea multe deocamdată.
Printre lideri politici preocupaţi să tragă linii de culori diferite, desenul viitorului nostru nu poate fi prea optimist.
Comentarii