Cauze rămase necunoascute

> Nu s-a putut stabili cauza episodului de gastroenterită acută la absolvenţii colegiului din Vatra Dornei care au participat la banchetul de absolvire

DSP Suceava a anunţat ieri că nu a putut stabili cauza care a generat episodul de gastroenterită la absolvenţii colegiului din Vatra Dornei care au participat la o pensiune la banchetul de absolvire.

Astfel, potrivit DSP Suceava, în legătură cu suspiciunea de toxiinfecţie alimentară de la Vatra Dornei semnalată în data de 29 mai 2023, Inspecţia Sanitară de Stat din cadrul DSP Suceava s-a deplasat la unitatea incriminată, de unde au prelevat probă de apă, teste de sanitaţie de pe suprafeţele şi mâinile personalului, precum şi coproculturi de la trei angajaţi.

Se menţionează că nu au fost recoltate probe alimentare având în vedere intervalul de timp scurs între desfăşurarea evenimentului, în 26 mai şi controlul efectuat în 29 mai.

DSP Suceava precizează că toate probele recoltate de către SCSP şi investigate în cadrul DSP Suceava s-au încadrat în limitele normale, mai puţin proba de apă care prezenta o încărcătură de germeni peste limitele legale (NTG) dar fără prezenţa de germeni patogeni.

Totodată, potrivit sursei citate, cauza îmbolnăvirilor nu a putut fi identificată şi nici nu s-a stabilit o legătură epidemiologică între factorii de mediu şi apariţia episodului care a determinat prezentarea acestor pacienţi la spital. În urma administrării tratamentului, simptomatologia pacienţilor s-a ameliorat rapid, astfel nu a mai fost posibilă recoltarea probelor biologice decât la o singură persoană, care şi aceasta are rezultat negativ la analiza coprobacteriologică.

„Având în vedere cele de mai sus, apreciem că a fost vorba, probabil, de un episod de gastroenterită acută, a cărei cauză nu poate fi stabilită” a concluzionat DSP Suceava. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI