Marţi, 9 mai a.c., peste 250 de elevi ai Şcolii Gimnaziale Milişăuţi au celebrat Ziua Europei printr-o amplă activitate ce a cuprins o paradă multiculturală şi o competiţie între clase.
Au fost alături de ei 9 profesori diriginţi care i-au îndrumat în pregătirea momentelor artistice, dar şi alte 15 cadre didactice, invitaţi, părinţi, spectator din întreaga comunitate. Spectacolul s-a desfăşurat la Casa de Cultură a oraşului Milişăuţi.
Proiectul are ca scop promovarea toleranţei şi a cooperării în rândul elevilor. Acesta se află la ediţia a V-a şi a fost iniţiat de coordonatorul de proiecte şi programe educative, Marciuc Adriana, în colaborare cu Consiliul Şcolar al Elevilor şi Comisia diriginţilor, încă din 2017. Proiectul este organizat de Şcoala Gimnazială Milişăuţi, în parteneriat cu Primăria Oraşului Milişăuţi, Asociaţia de Părinţi şi Casa de Cultură Milişăuţi.
Ziua a debutat la ambele şcoli, Milişăuţi şi Bădeuţi, cu motto-ul ,,Împreună pentru pace în lume!”, mesaj scris pe pancartele de prezentare ale echipelor concurente. Elevii au ilustrat, prin costume şi diferite simboluri, ţări membre ale Uniunii Europene: Finlanda, Slovenia, Estonia, Austria, Bulgaria, Danemarca, Cipru, Lituania şi Ungaria. Marşul european a pornit cu cântece şi strigăte de entuziasm spre Casa de Cultură a oraşului, locuitorii şi trecătorii putând admira fiecare clasă. Poliţia Oraşului Milişăuţi a fost alături participanţi, ca de obicei, însoţind grupul mare de copii, pe drumul public dintre Şcoala Milişăuţi şi centrul oraşului. În cadrul Consiliului Elevilor, echipele participante au tras la sorţi o ţară pe care urmau să o reprezinte pe scenă, evidenţiind specificul cultural al acesteia. Astfel, am admirat costumaţii specifice fiecărei ţări participante, tradiţii, obiceiuri, locuri. Toate clasele participante au fost premiate.
Primăria Oraşului Milişăuţi va susţine cheltuielile de transport a trei excursii pentru câştigătorii premiilor I, II şi III. Astfel, elevii clasei a VI-a A (Finlanda), prof. Solovăstru Marinela, câştigătorii premiului I vor pleca într-o excursie de două zile. Premiul al II-lea a fost câştigat de clasa a V-a A (Ungaria), prof. Platon Adrian, iar premiul al III-lea a fost câştigat de elevii clasei a VII-a B (Bulgaria), prof. Dumitraşcă Liliana. Aceste clase vor pleca într-o excursie de o zi.
A fost o muncă de echipă, profesorii diriginţi provocând elevii în realizarea scenariilor, dar şi cu un sprijin deosebit al părinţilor care au susţinut copiii cu costume, recuzită, repetiţii.
Toleranţa, diversitatea, democraţia, demnitatea, bunăstarea, solidaritatea sunt valorile pe care sperăm că elevii Şcolii Gimnaziale Milişăuţi şi le-au consolidat cu ocazia acestui eveniment.
Prof. ADELA RUSU,
cordonator de proiecte şi programe educative




























Comentarii