Handbal masculin

CSU din Suceava a câştigat din nou titlul de campioană naţională universitară

Echipa Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava a cucerit al şaselea titlu de campioană naţională universitară la handbal masculin. Jucătorii antrenaţi de Petru Ghervan, Bogdan Şoldănescu şi Iulian Andrei au ajuns în finală după ce au câştigat grupa din care au făcut parte cu două victorii: 52-27 cu Universitatea Oradea şi 61-24 cu Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti.

În ultimul act, sucevenii au învins Universitatea din Piteşti cu scorul de 43-40. Podiumul a fost completat de echipa Universităţii din Oradea, care a trecut în finala mică, cu scorul de 39-30, de reprezentanta Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău. La festivitatea de premiere au participat prorectorul Universităţii „Ştefan cel Mare”, Ştefan Purici, viceprimarul municipiului Suceava, Lucian Harşovschi şi directorul Liceului cu Program Sportiv Suceava, Ciprian Anton. Gazdele au câştigat şi un premiu special, prin Botond Balazs, care a fost cel mai bun marcator al turneului.

Echipa Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava a contat la această competiţie pe următorul lot de jucători: Paul Simulescu, Dragoş Podovei, Alexandru Bologa, Robert Cîmpan, Alex Dascălu, Botond Balazs, Alexandru Focşăneanu, Cosmin Lupu, Alexandru Reuţ, Iulian Roşu, Daniel Stanciuc, Leonard Ştefan, Adrian Urdă şi Albert Vizitiu.

Prin câştigarea titlului de campioană naţională, Universitatea „Ştefan cel Mare Suceava” s-a calificat la Campionatul European Universitar de handbal masculin, care se va desfăşura în perioada 8-14 iulie, la Podgorica, în Muntenegru. Sucevenii au câştigat titlul european în 2017, la Malaga, în Spania, şi în 2022, la Lodz, în Polonia, iar în 2018 s-au clasat pe locul al treilea la Coimbra, în Portugalia.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI