Guvernul va aproba, prin ordonanţă de urgenţă, continuarea în România a Programului pentru şcoli al Uniunii Europene în perioada 2023-2029, a anunţat prim-ministrul Nicolae Ciucă. „Am avut mai multe întâlniri şi consultări cu fermierii, împreună cu domnul ministru Daea am convenit ca una dintre măsuri să fie continuarea Programului pentru şcoli al Uniunii Europene în perioada 2023-2029. Astfel, astăzi, printr-o ordonanţă de urgenţă, vom asigura continuarea acestui program şi sunt convins că în următorii ani copiii şi tinerii din România care frecventează cursurile în sistemul de educaţie vor beneficia de cantităţile de lapte convenite prin deciziile care au fost luate în acest sens; desigur, produse de panificaţie, fructe şi legume. Am reţinut că programul va fi extins de la 3 zile la 5 zile”, a declarat Nicolae Ciucă, miercuri, în cadrul şedinţei de Guvern.
Ministrul Agriculturii a confirmat prelungirea termenului de aplicare săptămânală a programului, precizând că măsura se va materializa în hotărârea de Guvern „care urmează să o punem în mişcare în momentul în care aprobăm ordonanţă de urgenţă astăzi”
Faţă de cele arătate, premierul a precizat că, din datele pe care le are, de acest program vor beneficia circa 1,9 milioane de preşcolari şi elevi şi suma alocată este de aproximativ 17,5 milioane de euro.


























Comentarii