Normal

> L.D. CLEMENT

…Iată că se întâmplă ca în Anul omagial Ciprian Porumbescu, marcat nu doar la nivel local ci şi naţional, ziarul „Crai nou” – veteranul presei din judeţul Suceava nu doar în calitatea sa de ziar tipărit, al cărui prim număr a apărut la data de 25 decembrie 1989 – să împlinească astăzi 9.000 de ediţii. Fapt ce nu reprezintă, desigur, „o întâmplare”, fiind vorba despre eforturi stăruitoare şi coerente, de zi de zi, pe care de-a lungul acestui timp le-au susţinut colegii noştri de ieri şi de astăzi, ca misiune pe care şi-au asumat-o pe deplin, iar pe de altă parte, inclusiv drept consecinţă, despre o audienţă statornică reprezentată de oameni din întreg cuprinsul judeţului care au găsit potrivit să ne citească (la care s-au adăugat ulterior, mereu, inclusiv în online, oameni din întreaga ţară, din ţările înstrăinate ale românilor, din întreaga lume, din SUA şi Canada, din Israel, până-n Japonia ori Australia), cititori cărora se cuvine să le fim foarte recunoscători. Aşadar este normal că am ajuns aici, este normal să ne bucurăm, este absolut normal să fim realişti şi să mergem mai departe. Aşa cum totodată este normal să fim recunoscători seniorilor de la „Crai nou” care au plămădit începuturile, au măsurat cadenţa şi au asigurat trăinicia publicului, recunoscători redacţiei de azi şi administrativului, de asemenea mult recunoscători statornicilor colaboratori vechi şi noi.

…Iată, s-a întâmplat ca, dintre colaboratori, primul care să ne felicite că am ajuns la 9.000 să fie prof. Silvestru Pânzariu din Siret: „Vă doresc să ajungeţi la… dublarea acestui număr, cu materiale tot mai valoroase şi atractive. La mulţi ani!”. Îi mulţumim cu reverenţe domniei sale, precum tuturor celor care ne transmit gânduri bune şi bune vestiri, întru „Crai nou”!

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI