Emoţii de poveste, cu dragoste românească la Boian
Ceaţă şi aer rece afară în a doua zi din Săptămâna Luminată. Multă căldură în casa mare a Liceului nr. 1 din Boian-centru, cu purificatoare lumină de la o carte. Se mai întâmplă şi asemenea minuni, ca o carte să ne facă viaţa sărbătoare, să ne înalţe coborându-ne la rădăcinile străbune, să ne bucure inima şi să însenineze gândul. Copii şi oameni mari, adunaţi de directoarea Liceului, doamna Angela Botă, l-au primit cu darul de carte pe consăteanul Gheorghe Botă, care şi-a realizat visul de a avea pe lângă cele şase volume în limba ucraineană şi unul în materna sa română. „Întâmplări şi destine de poveste din Bucovina” a apărut cu dedicaţie jubileului de 500 de ani ai comunei Boian. De aceea am şi dorit (în calitate de traducătoare) împreună cu autorul, ca prima scoatere în lume, această nuntire a cărţii, să se întâmple la vatra noastră natală, Boian. În schimb, am primit de la gazde tot ce cultivă şi creşte cu dragoste familia pedagogilor de aici – freamătul şi revărsarea de talente tinere, cu drag de cântec, de portul popular şi cuvântul armonios rostuit. Emoţiile vibrau deopotrivă în inimile celor mari şi celor mici, pentru că, autorul Gheorghe Botă, deja cunoscut şi de la întâlnirile precedente, n-a sosit singur. Lansarea primei sale cărţi în româna maternă (Gheorghe Botă, e cunoscut ca scriitor de limba ucraineană) le-a prilejuit profesorilor şi elevilor întâlnirea cu Consulul General al României la Cernăuţi, doamna Irina-Loredana Stănculescu, cu jurnaliştii Vasile Carlaşciuc şi Nicolae Hauca, absolvenţi ai acestei şcoli, dar şi cu oameni deosebiţi, cum este fosta profesoară de matematică Eleonora Bizovi. Nespusă mi-a fost bucuria s-o întâlnesc pe scumpa noastră doamnă, de vârstă venerabilă, însă cu acelaş foc la inimă, ba chiar cu o mai aprinsă ardoare şi tărie în cuvinte decât am cunoscut-o în tinereţe. Mi-a spus directoarea Angela Botă că a sunat-o de câteva ori s-o invite, însă, probabil, nu funcţiona telefonul, că nu i-a răspuns. Eu am anunţat-o pe messenger, primind răspunsul că va veni dacă se va simţi bine. Cei 90 de ani împliniţi astă vară îi sunt, totuşi, o povară, însă putea oare să nu se simtă bine, când era aşteptată la un asemenea eveniment?! De dragul oaspeţilor, copiii au improvizat un captivant spectacol. Însă şi mai emoţionant a fost discursul doamnei Eleonora Bizovi – o extraordinară lecţie, cum n-au auzit, probabil, nicicând cei din clasele primare până acum. De fapt, n-a făcut-o intenţionat, vorbele i se revărsau firesc, ca o ploaie caldă şi binecuvântată în timp de mare secetă. „E un eroism în ziua de azi să scrii şi să scoţi de sub tipar o carte… Să iubiţi cartea, găsiţi momente pentru lectură, ascultaţi de părinţi, adunaţi poveştile bunicilor despre istoria neamului nostru, căci cenuşa morţilor, a trecutului, creează Patria. Nu uitaţi că limba română ne este cea mai mare comoară”, le-a dat de grijă venerabila profesoară, glumind că de aceea şi trăieşte atât de mult, ca să le spună tinerilor ce o nelinişteşte, lucruri de folos pentru viitor. Trăieşte cu visul de a păşi pragul Casei renovate a lui Aron Pumnul şi a-şi vedea împlinită dorinţa de a dona Muzeului „Mihai Eminescu” din marea avere de cărţi adunate împreună cu regretatu-i soţ, profesorul de română, Vasile Bizovi. Doamna Eleonora a lăudat eforturile şi faptele Consulului General al României la Cernăuţi, Irina-Loredana Stănculescu, orientate la începerea realizării proiectului de renovare a Casei memoriale „Aron Pumnul” şi restaurarea mormintelor înaintaşilor români din istoricul cimitir de la Horecea.
Doamna Irina-Loredana Stănculescu, pe lângă darul de materiale didactice înmânate directoarei liceului, şi-a exprimat mulţumirea de a se afla la sărbătoarea unei cărţi de poveşti adevărate despre strămoşii şi bunicii copiilor acestei vetrei străvechi, ce-şi sărbătoreşte prima jumătate de mileniu. Surpriza dumneaei a fost să le revadă, aproape de nerecunoscut pe cât de mari au crescut, pe surorile cântăreţe, Sofia şi Anastasia Poclitari. Cu aleasă afecţiune gazdele i-au dăruit Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului, dorindu-i ca sfânta protectoare a Boianului să-i ajute în realizarea faptelor caritabile şi a tot ce şi-a pus în gând întru ajutorarea comunităţii româneşti din nordul Bucovinei.
Urări încurajatoare pentru autorul cărţii au răsunat din partea reprezentanţilor puterii locale – viceprimarul Vasile Babii şi şefa sectorului pentru învăţământ al consiliului local Jaclina Panasiuc. Desigur, în centrul atenţiei s-a aflat scriitorul Gheorghe Botă, el, când începu să vorbească, dovedind că este într-adevăr fiul lui Nicolae Botă, cunoscut la Boian ca poet popular şi un povestitor din neamul lui Ion Creangă. „Venea la şcoală, la întâlnire cu elevii, era o mare plăcere să-l ascultăm”, mi-a mărturisit directoarea Angela Botă, observând că fiul său Gheorghe îi seamănă leit la vorbă. Drept că, mai greu îi vine să scrie. E trist că nu îndrăzneşte să-şi aştearnă povestirile pe hârtie în limba română, dar există şi partea luminoasă. Ucrainenii care îl citesc şi-l admiră ştiu că Gheorghe Botă e român, dintr-un sat cu străvechi tradiţii româneşti. Şi în povestirile sale predomină elemente româneşti. Prin el ne facem cunoscuţi, într-o lumină bună, şi altor neamuri. Mărturisind motivul care m-a îndemnat să răspund solicitării de a contribui la apariţia volumului în limba română, deşi în glumă, totuşi am spus un adevăr. Dacă scria Gheorghe Botă în română nu aveam parte la minunata sărbătoare din această săptămână luminată, nu beneficiam de o nouă întâlnire cu amintirile anilor de şcoală şi cu profesorii mei ce-mi zâmbeau din fotografiile adunate în sala de muzeu.
În timp ce profesoarele Sofia Jalbă, Ludmila Paţiur-chivsca, Cristina Nelici abia îşi stăpâneau nerăbdarea de a ne deschide uşile celor două săli de muzeu, Gheorghe Botă se reţinea scriind autografe, emoţionat s-o descopere printre cititoare-le care de mult aşteptau apariţia povestirilor sale în română pe profesoara Eleonora Sfeclă, care venise la întâlnire împreună cu un oaspete drag, fiica sa Livia, sosită din Chişinău să petreacă împreună sărbătorile pascale. De la Livia am primit un superb trandafir din caramelă, marca fabricii „Bucuria” din capitala Moldovei. E comestibil, ne-a spus specialista în arta cofetăriei. Însă cum să las să se topească în gură asemenea frumuseţe?! Voi păstra „Bucuria” de la Livia, ca şi pe cea trăită în casa mare a Boianului, care i-a făcut o primire atât de frumoasă unei cărţii cu întâmplări şi destine din Bucovina.
Din centru, cartea cu însoţitorii săi şi-a urmat drumul spre Hliniţă, la alma mater a autorului. Dar e prea mult pentru astăzi, lăsăm o parte de emoţii zilei de mâine.
MARIA TOACĂ, Cernăuţi
Comentarii