Cu şi fără politeţe

Poate că dintr-un spirit (comod) întru comoditate, se întâmplă ca la sedii de bănci, de firme de telefonie/cablu etc. să se lase slobodă coada să se resfire către cele (numai) 1-2-3 case/ghişee deschise (din motive lesne de înţeles de ce nu mai multe). Ideea ar fi că cei dintru nevoia lor de a-şi deversa repede paralele ar sta politicoşi la locul lor, unul după celălalt, potrivit sosirii, spre a se răsfira către cei care urmează a-i încasa. Se presupune că dintr-un principiu – şi poate că plus din principiul că gazdele n-au chef să se certe cu ai lor clienţi pe care nu-i cazul să-i mai supere şi altfel, că unii (de)vin de felul lor supăraţi – din ghemul omenesc de la uşă (uneori oarecum distanţat conform regulilor recente ale distanţării), fiecare, de cum a venit, se duce la… Mda, acesta ar fi idealul, dar ce te faci că în ghem au intrat o gravidă, un tătic, plus un bunic cu nepoţel plângăcios, una cu oala pe foc iar altul cu limuzina oprită pe interzis… iar de aici încolo regula presupusă intră în diversă neregulă, pe care, la ocazie, o tulbură şi cea cu fustă prea scurtă (şi eu sunt grăbită, se vede!) şi cel cu pantalonii prea strâmţi (cum, nu se vede?!)… iar angajaţii pretinşi bine primitori sunt (zi de zi) foarte derutaţi şi presaţi. Dovadă că, după un an, au venit alţii, cei vechi n-au mai rezistat. Cât despre clienţii de odinioară, unii s-au învăţat: ţoale, parfum bun etc., iar dacă nici astea n-ajung, coate şi obraz de purcel. Că vorba ceea este: primul nu-i ăl de (se-)ntreabă, ci ăl de vrea să dea din aripi chiar şi cu cazmaua, de o are la o îndemână. Îl vezi pe cer că zboară cumva împiedicat, dar zboară; pe când, naiv privindu-l, abia înveţi cum e să fii zburat…