Sala de şedinţe „Iorgu Radu” a Primăriei Municipiului Fălticeni a găzduit marţi, 28 martie, întâlnirea cu stakeholder-ii interesaţi de desfăşurarea proiectului „Închiderea depozitului temporar de deşeuri municipale Fălticeni, judeţul Suceava prin implementarea unei tehnologii inovatoare”, finanţat prin Mecanismul Financiar Norvegian SEE 2014-2021, fiind prezenţi toţi membrii unităţii de implementare a proiectului.
În cadrul întâlnirii s-au prezentat: stadiul activităţilor după 4 luni de implementare a proiectului; conceptul campaniei de informare şi publicitate a publicului ţintă; perspectivele pentru perioada următoare.
Beneficiarii direcţi sunt locuitorii municipiului Fălticeni, iar cei indirecţi sunt locuitorii comunelor periurbane.
„Pentru închiderea platformei de deşeuri din Antileşti se va pune în aplicare o tehnologie inovativă de închidere in situ a depozitului temporar de deşeuri, prietenoasă cu mediul, respectând legislaţia din domeniu. În vederea închiderii depozitului municipal de deşeuri al municipiului Fălticeni, se propun o serie de lucrări şi măsuri care să aibă drept scop reducerea impactului asupra mediului. În zona platformei de deşeuri vor fi plantaţi copaci şi vor fi amenajate mai multe spaţii verzi, astfel încât terenul din preajma platformei să conţină cât mai multe elemente ale cadrului natural” a precizat Diana Creangă, moderatorul întâlnirii.
Prof. Gheorghe Cătălin Coman, primarul municipiului Fălticeni, a precizat că obiectivul general al proiectului constă în rezolvarea unei probleme majore de mediu a municipiului, generatoarea unei masive poluări (olfactive şi a solului), prin închiderea depozitului temporar de deşeuri municipale Fălticeni.
Rezultatele indirecte ale proiectului se referă la conştientizarea beneficiarilor direcţi (populaţia municipiului Fălticeni) şi indirecţi (membrii comunităţilor periurbane) asupra necesităţii reducerii cantităţilor de deşeuri depozitate, reducerea emisiilor de poluanţi şi de poluare olfactivă din zonă.
Municipiul Fălticeni a semnat în data de 24 noiembrie 2022 contractul de finanţare pentru implementarea proiectului „Închiderea depozitului temporar de deşeuri municipale Fălticeni, judeţul Suceava prin implementarea unei tehnologii inovatoare” (IDTDMF), finanţat prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European (SEE) în cadrul Programului „Mediu, adaptare la schimbările climatice şi ecosisteme” (RO-Mediu). Valoarea totală a proiectului este de 9.573.894,25 lei, din care valoarea eligibilă este de 9.325.011,30 lei (din care 7.926.259,61 lei valoare eligibilă nerambursabilă, iar 1.398.751,69 lei valoare eligibilă nerambursabilă din bugetul naţional) şi 248.882,95 lei valoare neeligibilă. Perioada de implementare este 24 noiembrie 2022 – 30 aprilie 2024.
























Comentarii