1 Aprilie

Sâmbătă, 1 aprilie, cea de-a 91-a zi a anului, soarele răsare la ora 5:57 şi apune la 18:43. Orice alte precizări, referinţe şi declaraţii privind durata acestei zile solare ar trebui înregistrate sub „beneficiul” amuzantelor fantezii, inconsecvenţe, incertitudini, erori pe care de 1 aprilie le putem numi îngăduitor… păcăleli. Declaraţiile sentimentale vor constitui şi în cazul dat, prin însăşi natura lor, o excepţie, chiar dacă ele vor fi făcute în răstimpul celor 13 ore solare. Îndrăgostiţii, despre care se afirmă că nu ştiu destule alte lucruri, infinit mai importante, n-au de unde să cunoască, cu atât mai mult, că această unică zi de neuitat, a cărei „lumină şi strălucire nu li se va stinge din inimi nicicând” este tocmai 1 aprilie. Ştiind, şi-ar fi amânat declaraţia… Iar cât priveşte micii sau mai marii farsori, experimentaţi îndelung întru dragoste, ei nu vor fi chiar atât de naivi încât să vă împărtăşească „eternele lor sentimente” tocmai într-o asemenea zi. Ei le au la dispoziţie pe celelalte 29. Ca să nu mai vorbim că tot păcălind în stânga şi-n dreapta vor constata, în final, că întreaga lor viaţă, sincer şi tragic vorbind, a fost un imens 1 aprilie. Să nu uităm însă: dacă şeful dumneavoastră ierarhic vă felicită în această zi pentru recentul proiect, poem, plan de acţiuni, act de înaltă răspundere etc., dacă venind după lucru spre casă simţiţi nevoia inexplicabilă de a cumpăra un bucheţel de flori sau un carton de prăjituri, dacă partenerul de viaţă vă invită în după-amiaza aceleiaşi zile la o plimbare, la un film excelent, să nu vă îndoiţi câtuşi de puţin de valoarea proiectului, poemului, actului de înaltă responsabilitate etc., nici de parfumul florilor, de dulceaţa prăjiturilor şi, cu atât mai puţin, de bunele intenţii ale tovarăşului de convieţuire. Suspectând tot riscăm să fim cu adevărat (şi mai grav) păcăliţi. Statistic, ziua de 1 aprilie se include absolut riguros în cele 26 zile lucrătoare ale lunii. Ar fi o foarte neplăcută păcăleală să ne pomenim pe statul de plată cu numai… 25 şi asta numai pentru că se consideră o farsă grozavă colegilor, lipsind nemotivat… Conform horoscopului lunar, în tot cursul lunii aprilie ne vom bucura de apropierea primăverii. Vom renunţa la palton, căciulă, mănuşi de lână şi cizme, vom constata că afecţiunile ORL sunt curabile, vom petrece timpul liber mult mai plăcut, ne pregătim, ca ritual, să întâmpinăm păsările din depărtare. În grajdul meu rândunelele au făcut două cuiburi, se întorc la ele şi scot puişori. Eu fac curăţenie şi aştept să vină să-mi aline singurătatea. Când sosesc, nu se duc direct în grajd, ci fac un ocol pe terasă, zburând aproape de capul meu, mai-mai să-l atingă, îmi produc o emoţie, o bucurie dincolo de cuvinte. Numărul căsătoriilor va spori simţitor în acest anotimp, mai ales că într-o publicitate se spune că celibatarii mor, statistic, mai curând decât bărbaţii căsătoriţi. Diferitele manifestări de instabilitate afectivă resimţite pe parcursul lunii aprilie le vom pune pe seama unei mai vechi tradiţii a „mutatului” legată, nu se ştie de ce, de ziua biruitorului Sfânt Gheorghe. Păcălelile făcute „Salvării”, „Pompierilor” şi taximetriştilor sunt considerate, chiar şi de 1 aprilie, infracţiuni!

ARTEMIZIA GHEORGHI,

Brodina

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI