Năzuinţa spre frumos – faţetă a setei de fericire – este proprie omului ca zborul pentru păsările cerului. Nu-i nevoie să fii filosof ca să înţelegi acest adevăr simplu. Preţuim frumosul nu numai în lupta pentru marile cauze, ci şi în treburile vieţii de toate zilele, în relaţiile noastre unul cu altul, în înfăţişarea exterioară, în vorbe şi gesturi. Căutăm frumosul în tot ce ne înconjoară, de la lucrurile mari la cele mici. Şi cu cât chibzuim asupra celor mărunte, cu atât ne dăm seama că ele sunt departe de a avea un rol neînsemnat. Este şi cazul politeţii, al bunelor maniere. Fără de ele, nu poate fi vorba de o convieţuire civilizată, căci pe acest teren delicat suntem cu toţii, în funcţie de împrejurări, protagonişti, beneficiari sau victime… Nicio societate nu poate exista fără o reglementare a comportamentului individual. Altfel traiul ar deveni insuportabil. Asemenea norme au existat şi există peste tot, însă nu despre legile scrise sau nescrise este vorba, ci despre măsura respectării lor. Deşi ne considerăm oameni civilizaţi, uneori suntem departe de a observa lipsa de delicateţe în deprinderile noastre cotidiene, lipsa unei educaţii autentice a emoţiilor: ni le exprimăm prea adesea ţipând în gura mare, ieşindu-ne din fire – dând vina, de obicei, pe „nervi”, în dosul cărora se ascunde, de fapt, o slabă educaţie – nu dăm suficientă dovadă de respect, de sensibilitate şi delicateţe faţă de cei din jur. Auzim încă prea multe uşi trântite şi de prea puţine ori „bună ziua”, „mulţumesc” ori „scuzaţi, vă rog”. Oricât ne-ar bucura inscripţia „Vă mulţumesc pentru vizită” afişată în unele magazine, sentimentul se preschimbă în regret când pricepem că acea mulţumire colectivă este menită să-i scutească pe vizitatori de a transmite aşa ceva clienţilor prin viu grai. În Germania am fost la magazine, sere de flori, bănci. Nu am apucat să salut, că ei o iau înainte, iar după cumpărături tot ei – vânzătorii sau funcţionarii – mulţumesc.
În autobuze şi tramvaie, după ce am „învins” în aventura urcării, o vorbă de scoţi, poţi auzi replica: „Nu-ţi place, ia-ţi maşină!”. Oricât ar părea de ciudat, se întâmplă să întâlnim şi „justificări” ale impoliteţii unor oameni pentru care politeţea ar trebui să fie una dintre calităţile profesionale. Dacă funcţionara de la ghişeu este prost dispusă, obosită, enervată, n-are rost să-i pretinzi bunăvoinţă „în exerciţiul funcţiunii”. În faptul că ea nu ascunde de vizitatori oboseala şi iritarea sa s-ar manifesta, chipurile, „descătuşarea” personalităţii sale. Numai că „descătuşarea” printr-un astfel de procedeu se produce în detrimentul intereselor celor care se bucură de serviciile sale, iar mâine şi ea se va folosi de serviciile altora şi va pretinde, evident, maniere alese. Comportamentul în societate implică autoeducare, autocontrol şi autodisciplină. Fireşte, ar fi ideal ca zâmbetul şi bunăvoinţa funcţionarei să exprime cu adevărat starea ei lăuntrică. Ar fi atunci o adevărată plăcere s-o priveşti muncind. Dar lucrul acesta nu este totdeauna posibil. Or, şi în alte cazuri, ea trebuie să se arate, totuşi, amabilă în ciuda proastei dispoziţii, pe care nu se cuvine să o afişeze nedelicat, faţă de toată lumea. Şi aşa se va întâmpla, dacă pentru ea interesele celor ce aşteaptă sunt importante şi nu le va socoti drept ceva neplăcut, dar inevitabil şi de care eşti „obligat” să ţii cont. Noi toţi, oameni de cele mai felurite profesii, ne „servim”, într-un fel sau altul, unul pe celălalt şi, în această servire, întotdeauna reciprocă, este nevoie de o ireproşabilă, chiar pedantă, politeţe – prima condiţie a unei comportări estetice în viaţa socială. De ce atâta rigurozitate? Din simplul motiv că, aşa cum se petrece în genere pe planul relaţiilor interumane, abaterile, fie şi mici, pot avea urmări mari. Aşa cum o picătură de gaz e de ajuns pentru a strica o damigeană de vin excelent, tot aşa o insolenţă, o grosolănie poate compromite atmosfera unei adunări (a consilierilor din 10.03.2022 apărută pe reţelele de socializare), adunări în familie, a unui spectacol, a unei ceremonii.
Chiar dacă am face abstracţie de atâtea şi atâtea argumente cu greutate în favoarea comportării civilizate, tot ar rămâne unul decisiv pentru orice om ce ţine la demnitatea sa: politeţea manifestată faţă de alţii exprimă, în cele din urmă, propria noastră bună-creştere, consideraţia şi respectul faţă de noi înşine, iar crezul vieţii noastre este moralitatea şi adevărul.
ARTEMIZIA GHEORGHI,
Brodina
Comentarii