Potrivit primarului Ion Lungu

Garajele şi gardul viu sunt istorie în Suceava

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, că despre garaje şi gard viu pe domeniul public al municipiului se poate vorbi la trecut, pentru că în locul garajelor se vor construi parcări supraterane, iar gradul viu va fi scos din tot municipiul.

Ion Lungu a informat că urmează să fie dărâmate primele garaje pentru realizarea parcării supraterane de pe strada Ştefan Tomşa.

„Până la sfârşitul lunii martie, firma de la Iaşi care lucrează la studiul de fezabilitate pentru parcarea supraterană trebuie să predea proiectul” a spus primarul.

El a precizat că ulterior se vor aproba în CL indicatorii tehnico-economici, iar apoi va începe şi dărâmarea garajelor.

„Chiar dacă lucrurile se mişcă greu, eu sper să le scoatem la capăt” a mărturisit Lungu.

El a arătat că, în ceea ce priveşte gardul viu din oraş, acesta va fi scos.

„M-a sunat cineva dimineaţă, supărat pe viaţă că i-a scos cineva gardul viu din faţa blocului şi să vină primăria să pună înapoi gardul viu. Gardul viu e istorie pentru mine, la fel cum sunt şi garajele. Încă nu l-am scos de peste tot, dar intenţia noastră este de a scoate gardul viu şi nu de a-l păstra” a precizat Ion Lungu. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI