Cadourile şi florile

Există în viaţă clipa de cumpănă, când gestul unui om are o valoare nepreţuită. Pentru că în luna martie s-a scris despre cadouri, flori, copii, dau timpul înapoi şi voi vorbi despre acestea. În şedinţele cu părinţii, fie pe clasă, fie pe şcoală, pregăteam câte un subiect. Unele dintre subiecte au fost „Copiii şi cadourile”, „Florile”. Consecinţă a creşterii nivelului de viaţă, a faptului că magazinele sunt pline de jucării noi şi atrăgătoare, astăzi se oferă sau se primesc mult mai multe daruri ca altădată. Pentru unele persoane plăcerea de a oferi o întrece pe cea de a primi. Chiar dacă pare ciudat, această bucurie de a oferi poate deveni dăunătoare, mai ales când e vorba de daruri pentru copii. Nu e nici bine, nici folositor să le oferi mereu ceva şi asta fără un motiv valabil. Un cadou n-ar trebui oferit decât cu prilejul unei sărbători, unei aniversări ori spre a marca o reuşită deosebită (nici aici nu trebuie abuzat). Să-i dai unui copil un lucru ca o recompensă pentru fiecare notă bună înseamnă să rişti ca acel copil să nu mai lucreze decât în speranţa acestei recompense: conştiinciozitatea, hărnicia lui trebuie să fie „gratuite” în sensul cel mai complet al termenului. E şi mai rău să-i spui copilului: „Dacă ai să faci asta sau cealaltă ai să capeţi cutare sau cutare lucru”. O asemenea deprindere l-ar putea determina să nu mai facă nimic dezinteresat. În schimb, ceea ce trebuie încurajat la copii e dorinţa unora ca ei să ofere. Da, la început, ei oferă drăguţ o bomboană, o floare, un lucru mărunt care le aparţine şi se simt aşa de fericiţi că pot să o facă! Să nu apreciezi ceea ce îţi dau, fie chiar şi un fir înflorat de păpădie cules de ei, să nu le mulţumeşti, ar fi o mare greşeală, înseamnă să-i îndurerezi, să le frânezi generozitatea firească. Un cadou nu trebuie apreciat în funcţie de preţul lui. Copilul trebuie să fie deprins de foarte mic că ceea ce contează e gestul. Nu toţi copiii au bani de buzunar necesari să facă daruri scumpe. Tocmai de aceea ei trebuie făcuţi să înţeleagă că ceea ce contează e intenţia de a face cuiva o plăcere. Copilul trebuie învăţat să economisească bănuţ cu bănuţ, ca să poată cumpăra mamei lui un mic dar, fără ca pentru asta să fie finanţat de tată. El se va strădui, de asemenea, să ofere un dar făcut de propria lui mână, chiar un desen sau o broderie, oricât de stângaci executată. Nu e rezonabil să faci copiilor cadouri prea costisitoare. În primul rând pentru că ei nu-şi dau seama de valoarea lor şi apoi nu e sigur că acestea îi vor amuza în mod deosebit. Decât o păpuşă menită să nu fie atinsă, deoarece costă mult, se murdăreşte, se strică, fiindcă poate fi uitată undeva etc., mai bine una de cârpă, dar de care copilul se poate bucura în voie. Copiilor nu trebuie să le dai impresia că pot să-şi dorească şi să capete orice. Să le împlineşti cele mai mici dorinţe înseamnă să rişti să faci foarte repede din ei nişte tineri blazaţi sau pretenţioşi, unii fiind la fel de dezagreabili ca şi ceilalţi. Nemaiştiind ce să-şi dorească, pierd una din cele mai mari plăceri ale vieţii, aceea de a spera să poată obţine ceea ce doresc. Şi, apoi, posibilităţile materiale ale părinţilor sunt diferite. Cei favorizaţi trebuie să evite să etaleze jucării şi veşminte care altora le sunt inaccesibile. E o regulă de bună purtare pe care e bine s-o ştie de foarte mici. Oricare copil e încântat să primească un cadou. Dar mulţi dintre ei par să uite semnificaţia cuvântului „mulţumesc”. Ei iau darul şi pleacă sau mormăie ceva neinteligibil. Dacă timiditatea îi împiedică să mulţumească, ea trebuie combătută fără întârziere. El va mulţumi chiar dacă darul nu-l încântă. Nu e vorba de ipocrizie, ci pur şi simplu de politeţe. Un copil va înţelege repede, dacă i se va explica că nemulţumind sau arătându-se nesatisfăcut de ceea ce i s-a oferit, jigneşte pe cel ce şi-a dat osteneala să-i facă o plăcere.

Astăzi, privind imensitatea, diversificarea florilor cultivate în sere, cât şi cele aduse de peste hotare, ne aducem aminte, cu nostalgie, de florile de plastic dăruite de elevii noştri de 8 Martie. Ne apare imaginea celor care ne ameninţau că ni se va desface contractul de muncă dacă vom accepta cadouri în afara florilor. Irisul florilor, însuşirile lor alese poartă denumiri originale, precum trandafirul cu petale de aur, gladiola purpurie, aurora Clujului. Colecţii întregi de garoafe, cyclamen (plante decorative de interior – n.red.) şi alte variate plante ornamentale ce permit asociaţii cromatice inepuizabile, primele flori simple şi bătute, cu marginea petalelor dreaptă sau crestată, reprezintă nu numai un dar al naturii, ci şi un spor de frumuseţe şi gingăşie câştigat de om prin inteligenţă şi rafinament artistic în staţiunile horticole. Toate acestea ne îndeamnă să credem în flori şi să le iubim, dorindu-le cât mai des în preajma creatorilor de frumos. Ele ne dăruiesc momente de rară înălţare sufletească. Aceste flori pe care le privim ca pe nişte soli ai sensibilităţii, cum ajung ele în mâinile celor ce le sunt destinate? Cunoaştem arta de a oferi o floare? De cele mai multe ori răspunsul la această întrebare este incert sau negativ. Simţim un fior neplăcut ori de câte ori observăm cum cineva depune fără pic de sensibilitate buchetul de flori în braţele unui dirijor, ale unei balerine, fără să schiţeze niciun gest de dăruire şi de simpatie. A oferi un buchet presupune un mic ritual. Florile, dezvelite din ambalajul lor, se dăruiesc în toată splendoarea, sunt aduse pe braţ, cu grijă, ca nişte făpturi delicate ce sunt lăsate să tremure în lujer, să privească din irisul lor multicolor, nu să rămână ascunse în hârtia cerată. O clipă, cea mai vie, o clipă trăiesc şi florile momentul lor esenţial, după care rămân şi ele obiecte de podoabă într-o vază, într-o încăpere. Să nu le lipsim de fiorul lor emotiv, atunci când ne exprimăm sentimentele! Oferind flori, schiţăm o plecăciune, întârziem câteva clipe, nu facem totul pe fugă, ca şi cum am vrea să dăm impresia unui act fără însemnătate, a unui gest de descotorosire.

Întreb dacă la orele de dirigenţie s-ar vorbi despre ritualul dăruirii florilor, dacă s-ar face şi repetiţii cu cei ce urmează a dărui flori, să-i înveţe graţia, frumuseţea gestului simplu, ritualul fără de care orice floare oferită rămâne un dar meschin. Trebuie să cultivăm deprinderea gestului simplu şi frumos: un pas, o mână întinsă cu graţie, o înclinare a capului, ţinuta braţelor în timpul unei conversaţii, felul de a toasta şi de a ciocni un pahar. Un curs împotriva stângăciei, împotriva improvizaţiei, care îi face pe elevi (tineri) să încremenească într-o sală de dans ori să păşească fără atenţie lângă o femeie. Cadrul vieţii noastre de azi cere ca o frumoasă expresie verbală să fie însoţită de gesturi frumoase, de o ţinută vestimentară decentă, ne cere să exprimăm prin muzică, prin flori, prin dans, prin zâmbet un conţinut sufletesc din ce în ce mai bogat şi mai nuanţat.

Învăţând să ne purtăm cum se cuvine cu florile, ne ferim de subtila lor răzbunare şi ne dezvăluim mai lesne aspectele duioase şi nobile ale vieţii noastre interioare.

ARTEMIZIA GHEORGHI,

Brodina