Captarea atenţiei

…Rândurile de faţă s-ar vrea (şi) omagiu fostei mele profesoare de la Literele sucevene Cornelia Mănicuţă (Dumnezeu s-o odihnească în pace!), care m-a sedus şi m-a pus pe cărări de literatură română, de literatură universală şi comparată, de folclor. O voi avea mereu în multe amintiri, precum cele dintr-o realmente fabuloasă practică – pe etnografie şi folclor – de aproape o lună în Basarabia, la vremea războiului din Transnistria; precum supărarea mare pe care i-am pricinuit-o încurcând – zău că impardonabil!!! – într-un examen scris un roman de Bolintineanu cu altul de Hasdeu (salvatoare mi-a fost rugămintea asistentului ei de atunci, Mircea A. Diaconu, cu ajutorul căruia am intrat în oral, unde „m-am scos” cu notă de trecere); precum rigiditatea provocatoare cu care m-a descusut şi m-a ascultat la examenul de „comparată” pentru licenţa în limbă şi literatură română… Dar prima amintire profundă rămâne cursul din primele zile ale anului întâi având ca subiect rolul civilizator al femeii, aşa cum poate fi înţeles acesta prin literatura lumii, de la primele vârste ale Antichităţii (ale trecerii de la matriarhat la patriarhat) şi până în zilele noastre, ca mamă, ca învăţătoare, ca soţie, ca amantă etc. Cred că – având profesoara exemple şi argumente de necontrazis – cursul acela a fost şi ne-a fost un „moment” de profundă captare a atenţiei atât asupra subiectului în sine, cât şi asupra literaturii în general, care despre oameni şi viaţă vorbeşte, nu despre altceva.