Fondul de carte „Mihai şi Veronica Iacobescu”, la Biblioteca USV

Stimate Domnule Profesor Mihai Iacobescu, sunteţi o personalitate emblematică pentru Bucovina. Un mare Profesor, iubit şi respectat de întreaga comunitate academică suceveană şi naţională, recunoscut, prin cercetările istoriografice de mare profunzime şi acurateţe, de specialiştii din această parte a Europei. Aţi creat o Şcoală de Istorie a Bucovinei, aveţi 38 de doctori în istorie şi continuaţi să îndrumaţi alţi şi alţi doctoranzi. Vă mulţumim că, în aceste zile geroase de iarnă, când ninge peste Suceava, amintindu-ne de iernile de altădată, ne-aţi invitat să poposim în casa Dumneavoastră, printre cărţile pe care le-aţi strâns de-a lungul a peste 50 de ani de activitate, şi pe care le iubiţi, alături de distinsa Dumneavoastră soţie, Doamna învăţătoare, Vera.

– Vă mulţumim din inimă că, invitându-vă la 6 februarie 2023, acasă, la apartamentul din strada Mărăşeşti nr. 39, bloc A11, sc. B, ap. 9 Suceava – spre a ne vedea şi aprecia zestrea noastră de cărţi, pe care le-am adunat într-o viaţă de om, eu ca profesor universitar, soţia, ca institutoare – aţi acceptat oferta noastră de-a le dona şi de-a le prelua şi transfera la instituţia la care-am lucrat.

 –    Săptămâna aceasta, Suceava se pregăteşte să sărbătorească 635 de ani de la prima atestare documentară a oraşului şi a Cetăţii de Scaun a Sucevei. Mai persistă vreo controversă recentă între istorici? Care ar fi, după opinia Dumneavoastră, adevărul înscris în documente?

– Cei mai mulţi dintre istorici, în frunte cu Constantin C. Giurescu admit – şi eu ca un modest slujitor al aceleiaşi muze Clio – sunt de aceeaşi părere că „voievodul Moldovei, Petru Muşat (1375-1391), care pe la 1380 muta capitala ţării de la Siret la Suceava, la 11 februarie 1388 îi comunica regelui polon Vladislav Jagello «din Cetatea Sucevei», că îl împrumută cu numai 3.000 de ruble de argint, nu cu 4.000, cum fusese vorba. Ca oraş, Suceava apare prima oară înscrisă într-o listă rusă «a oraşelor volohe», într-un document din 1387” (vezi Constantin C. Giurescu, Târguri sau oraşe şi cetăţi moldoveneşti, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1968, p. 278).

Pentru că v-aţi hotărât să mutaţi cărţile din Biblioteca Dumneavoastră la Biblioteca instituţiei pe care aţi creat-o practic, în 1990, cu un grup de colegi, susţinând şi Dumneavoastră actul de naştere al Universităţii „Ştefan cel Mare” – ca autor al Memoriului şi Preşedinte al Consiliului Judeţean de Uniune Naţională Suceava – apoi scriind două volume de pagini de istorie a instituţiei de învăţământ superior, continuatoare a Universităţii din Cernăuţi, vă rugăm să ne împărtăşiţi câte ceva din povestea cărţilor din casa Dumneavoastră.

– Povestea cărţilor noastre a început şi s-a derulat neîncetat, neîntrerupt, în răstimpuri diferite, odată cu creşterea şi devenirea noastră.

Eu m-am născut la 5 august 1938, într-o familie de ţărani, în satul Sasca Mică, judeţul Baia, pe malul Moldovei. Am fost acasă 4 copii, o fată şi trei băieţi. Am învăţat mai multă carte, eu, care-am devenit profesor şi cel de-al doilea frate, Nicolae, născut în 1934, care-a fost inginer constructor de drumuri şi poduri.

Soţia, Veronica Gafiţa era din satul Tătăraşi, judeţul Baia, tot dintr-o familie cu 7 copii. Ea a urmat Şcoala Pedagogică la Fălticeni, apoi Institutul Pedagogic de 3 ani la Iaşi, secţia Filologie, fiind institutoare.

Noi, la Sasca, locuiam împreună cu bunica, rămasă văduvă din Primul Război Mondial, care a primit 5 ha de pământ, pentru bunicul căzut la Mărăşeşti.

Tata provenea dintr-o familie cu 12 copii, dar a mai cumpărat pământ, în perioada interbelică, şi a avut 4,5 ha, iar împreună cu pământul bunicii au făcut 5 ha de pământ la 4 copii şi ei, împreună cu bunica, au fost trecuţi în timpul ocupaţiei sovietice (1945-1958) la chiaburi.

În copilărie, în casa părinţilor am găsit puţine cărţi, care le puteai număra pe degetele de la ambele mâini: Biblia, Psaltirea, un Acatistier şi poveştile lui Ispirescu, Creangă şi „Baltagul” lui Sadoveanu… Tata era singurul care ştia carte şi a învăţat 7 clase. Bunica era analfabetă, dar foarte inteligentă. Mamaia începuse clasa întâia, dar se retrăsese şi se putea doar semna.

Clasele I-IV le-am urmat la Sasca Mică, iar V-VIII la Baia. Nefiind primit la liceu, ca fiu de chiabur, am urmat Şcoala Medie Tehnică Horticolă, iar la terminarea acesteia, cu certificat şi cu aprobare de la Ministerul Învăţământului, am dat diferenţe la Liceul „Nicu Gane”, am urmat clasa a X-a şi am absolvit zece clase. Fiind încă băiat de chiabur, n-am fost primit la facultăţi umaniste sub pretext politic. Abia în 1962, după ce părinţii s-au înscris la CAP, am intrat la Facultatea de Istorie-Filosofie, şi părinţii au fost lăsaţi în categoria de mijlocaşi.

Primele cărţi le-am primit la şcoala primară, odată cu coroniţa de flori, odată cu premiul pentru rezultate bune şi foarte bune la învăţătură.

În timpul studenţiei am avut bursă obişnuită în primii doi ani şi bursă „Nicolae Bălcescu” – 500 de lei lunar –, pentru rezultate foarte bune. Am început să cumpăr cărţi, fie din librării, fie de la anticariatele oraşului, făcându-mi o bibliotecă de specialitate.

În anii III-IV-V de studiu, fiind ales şi secretar al Consiliului UASCR pe Universitatea „Al. I. Cuza”, primeam şi remuneraţie lunară de 750 de lei, ca student activist. Dispuneam de bani, aveam şi abonamente la teatru şi operă şi treptat-treptat mi-am făcut o bibliotecă frumuşică, după gust – istorie contemporană modernă şi contemporană universală şi a României, dar şi filosofie, literatură, geografie, memorii, jurnale ale unor personalităţi etc. Cărţile mi-au deschis un orizont bogat, mi-au dat putinţa să-mi exprim ce gândesc, mi-au dat pur şi simplu aripi. Am terminat pe locul II pe ţară, obţinând examenele de stat şi diploma cu 10 (zece), iar media generală cu 9,98. Am ales, însă, la repartiţie postul cu nr. 39: Institutul pedagogic de 3 ani, Suceava, fiindcă eram din acest judeţ, vroiam să fiu în preajma părinţilor şi uram funcţiile politice.

O bibliotecă se îmbogăţeşte şi prin donaţii. Donaţia de carte înseamnă că în Bibliotecă ajunge memoria devenirii unor oameni. Valoarea acestor cărţi este inestimabilă, necuantificabilă.

– Cele peste 6.000 de cărţi donate în două reprize Universităţii din Suceava (1.515 volume la 5 iunie 2005 şi 4.618, zilele acestea, în 2023) au o semnificaţie complexă. Pe de o parte au fost editate la noi, în româneşte sau traduse din străinătate, într-o lungă perioadă istorică din anii ocupaţiei sovietice, când s-a încercat sovietizarea ţării sub „Manualul de istorie al R.P.R.”, coordonat de Mihail ROLLER, tehnician textilist şi „academician” ilegalist – al cărui volum l-am avut printre cărţile predate recent – şi „Marea istorie ilustrată a României şi a Republicii Moldova, ediţia a IV-a, revăzută şi actualizată – scrisă de un grup de istorici tineri şi coordonată şi publicată de Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, în anul 2018, la Centenarul Marii Uniri.

Însemnătatea şi actualitatea cărţilor adunate şi donate de noi – Mihai şi Veronica Iacobescu – apărute în perioada postbelică şi până în prezent au format baza pregătirii şi consolidării profesionale pentru un cadru didactic universitar, care a predat şi coordonat seminarii, mai întâi la Institutul Pedagogic de 3 ani, între 1967-1985, la disciplinele: Istoria Modernă Universală şi Istoria Contemporană a României, Probleme controversate ale istoriei românilor, apoi, între 1990-2008 la Universitatea „Ştefan cel Mare”, la Facultatea de Istorie-Geografie aceleaşi discipline, la care am adăugat, din iniţiativă proprie – şi Ministerul Învăţământului şi Cercetării a avizat – cursul şi seminarul opţional, devenit obligatoriu, care se ţine şi astăzi de: Istoria Bucovinei.

De aceea, pe lângă lucrări de specialitate şi cultură generală – istorie, filosofie, literatură, ştiinţe, geografie etc. – biblioteca noastră cuprinde monografii ale satelor şi oraşelor din întreaga Bucovină, adică şi din sudul aflat în graniţele României şi în jumătatea de nord – cu peste 6.000 km, aflaţi între frontierele Ucrainei hrăpăreţe.

Am adunat, pe cât ne-a stat în putinţă, şi lucrări ştiinţifice ale confraţilor din nordul Bucovinei ca, de pildă, cele semnate de Grigore şi Alina BOSTAN, Dumitru COVALCIUC, Vasile LEVIŢCHI, Maria TOACĂ, Vasile TĂRÂŢEANU, Alexandrina CERNOV, Ilie ZEGREA, Ilie LUCEAC etc. Biblioteca noastră cuprinde şi colecţii – incomplete – ale unor reviste, mai ales numere ale celor la care am colaborat, precum: Ţara Fagilor, coordonată de Dumitru COVALCIUC, prieten, care ne-a şi vizitat; buletinul Ţara Fagilor, apărut la Suceava, între anii 1994-2000, şi coordonată de profesorul Gheorghe GIURCĂ; revista Analele Bucovinei, scoasă de Institutul „Bucovina” la Rădăuţi; Suceava Anuarul Muzeului Judeţean Bucovina şi Codrul Cosminului, revista Catedrei de Istorie, a noastră, cu o apariţie regulată, din 1995, iniţiativă proprie – care s-o conţină astăzi în limbi străine şi la care colaborează universitari din Suceava şi alte centre, dar mai ales de la universităţile din Ucraina şi Polonia.

Am văzut pe unele cărţi ale Dumneavoastră unele „însemnări”, „notaţii”, „dedicaţii”. Spuneţi-ne ceva şi despre acestea.

– Bine! Iată, aceste volume monumentale, cinci la număr, legate şi publicate în Germania, sunt ale lui Erich BECK, cel mai mare bibliograf al Bucovinei. Este fiu al provinciei. S-a refugiat de-aici, în ţara confraţilor săi de sânge, când au năvălit ruşii… Am intrat cu el în corespondenţă. L-am propus – când eram prorector – să-l aducem la Suceava şi să-i oferim titlul de „Doctor Honoris Causa”, pentru truda sa de-a strânge, în ordine desăvârşită, titlurile tuturor lucrărilor despre Bucovina. Ne-a adus cadou tot ce-a scris el. Ne-a dat aceste mari tomuri cu o dedicaţie frumoasă. Ne-a oferit şi două monografii scrise de ruşi şi de ucraineni. Păstrez de la el o grămadă de scrisori.

Iată, cartea aceasta, din raftul apropiat – Zile albe, zile negre – este a lui Nichifor CRAINIC. L-am cunoscut personal, după ce-a ieşit din închisorile comuniste, prin 1966. Eram cu colegii, studenţi, veniţi într-o excursie, de la Iaşi, cu profesorul Vasile Neamţu. M-a trimis la stăreţie, după ce am vizitat mormântul lui Ştefan, la Putna, să las nişte însemnări, despre impresiile noastre, în „cartea de onoare” pentru vizitatori. Când am deschis cartea, însemnarea de pe ultima pagină, avea următorul conţinut: „Recunoştinţă veşnică celor care, deşi nu cred, au grijă de altarul celor care cred”, Nichifor CRAINIC… El şedea de câteva zile la Putna şi făcea excursii prin preajmă. Era un bătrânel adus de spate, în suman, cu un băţ în care-şi sprijinea trupul obosit şi îmbătrânit. Avea o faţă uscăţivă, negricioasă şi nerasă, brăzdată şi ridată, ca scoarţa de stejar bătrân şi nişte ochi mari şi pâcloşi… Era entuziasmat că regimul Ceauşescu reparase şi consolidase toate zidurile monumentelor medievale din Bucovina şi mănăstirile arătau bine, în toamna aceea.

Dincoace, în raftul de la mijloc, avem ediţia princeps a Istoriei românilor din Dacia Traiană de A.D. XENOPOL. Pe prima pagină a dedicaţiei: „… Bunilor mei salvatori, Veronica şi Mihai Iacobescu”. Semnează vizibil: „Octavia Leca Morariu” şi scrie data: „18. X. 1991”. Era într-o noapte, când i-a fost rău. Ne-a chemat – că eram vecini de bloc – şi am dus-o la spital, la dr. Gheorghiu. La întoarcere, peste câteva zile, ne-a dăruit această ediţie princeps… De la biblioteca lui Alexandru-Tătămaş (soţia mea era nepoata lui), marele învăţător şi culegător de folclor avem cu semnătura lui toate cărţile sale – scrise de el – şi, în plus: Eminescu „opere complete”, ediţia din 1914, a lui A.C. CUZA. El ne-a dăruit şi A.D. Xenopol: Istoria războaielor dintre ruşi şi turci şi înrâuririle lor asupra românilor, cu multe notiţe despre „binefacerile” amar de „prietenoase” ale ruşilor.

Înafara „înrâuririlor directe şi indirecte” asupra Dumneavoastră, pe linie strict profesională, la cursuri şi seminarii, ce „îndemnuri” credeţi că v-au dat cărţile şi cum s-au implicat în viaţa Dumneavoastră, de toate zilele? Sunteţi „o personalitate” pe care-o cunoaşte oraşul, Bucovina întreagă, Moldova întreagă colegii din ţară!… Zilele acestea sunteţi anunţat cu o conferinţă despre „Ciprian Porumbescu – în viaţa spirituală a Bucovinei şi a tuturor românilor – care deschide „ciclul unor manifestări pe această temă…”

– Îndemnuri ale cărţilor mele din bibliotecă?… Au fost multe. Şi s-au concretizat în pasiuni şi acţiuni despre care, nu-mi propun, decât să vă rezum, aici, câte ceva.

După ce mi-am început activitatea, în 1967, la Institutul Pedagogic de 3 ani Suceava, am fost cooptat la Universitatea populară, la Casa Sindicatelor Suceava, unde, la câtva timp, am devenit rector al „Serilor sucevene”. Ele se ţineau săptămânal, în fiecare luni, între orele 18-20, sub formă de conferinţe, expuneri, proiecţii de diapozitive, pe teme foarte diverse şi atrăgătoare – despre: oameni de seamă, descoperiri şi invenţii ştiinţifice, „călătorii pe glob” etc. Erau frecventate de cine avea timp liber, îndeosebi de elevi, studenţi, pensionari – fiind, cu timpul, extrem de îndrăgite. Cei invitaţi, universitari, academicieni, din diverse centre culturale ale ţării, erau remuneraţi şi cazaţi la un hotel, decontându-li-se de către Casa de Cultură care, atunci, dispunea de fonduri pentru aşa ceva.

Când, prin 1968, am fost ales Preşedinte al Filialei Societăţii de Ştiinţe Istorice, iar colegul meu – Mihai Lazăr – secretar, în timpul rectorului Vasile Ionescu (anii 1970-1985) am iniţiat şi organizat în mai multe vacanţe de vară „lectorate de vară cu profesorii de istorie” din ţară, constând în activităţi teoretice, de predare şi excursii la monumentele din Bucovina, la care-şi ofereau concursul şi cadre universitare de la Iaşi, Cluj, Bucureşti, pe baza opţiunilor, prin intermediul Societăţii de Ştiinţe Istorice. Trăind între atâtea cărţi, citind şi recenzând studenţilor, sau prezentându-le publicului larg, m-am simţit îndemnat să scriu şi eu. Mi-am ales ca temă pentru teza de doctorat un diplomat preferat, despre care la Universitate se vorbea mai puţin, fiindcă abia atunci se desfiinţau catedrele de istoria URSS şi se scoteau de la „Fondul secret” o seamă de personalităţi ca Nicolae Titulescu – un mare diplomat pentru ţara mică, abia întregită şi devenită, în 1918, pentru doar două decenii, România Mare.

Mi-am elaborat, susţinut şi publicat, teza de doctorat (sub îndrumarea prof. univ. dr. Aurel Loghin de la Universitatea „Al. Ioan Cuza” Iaşi, în 1975) România şi Societatea Naţiunilor, 1919-1929 (Editura Academiei Române, Bucureşti, 1988, având 296 pagini). În anul 2011, istoricul ieşean Gheorghe BUZATU mi-a retipărit-o integral ca volumul al XVIII-lea, în colecţia Opera Omnia, sub noul titlu Nicolae Titulescu şi cooperarea internaţională (Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2011, 296 pagini).

Am mai elaborat şi publicat următoarele lucrări:

> Din istoria Bucovinei, 1774-1862, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1991, 550 de pagini;

> Bucovina sub austrieci, 1774-1918, în „Istoria românilor”, volumele V-VIII, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001-2003;

> Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava; File de istorie, 1963-2003, Editura Universităţii, 2003, 308 pagini;

> 30 de zile în „Siberia”: căutând arhivele Bucovinei, Iaşi, Editura Junimea, 2013, 490 pagini;

> Descătuşarea, 1985-1991, Prăbuşirea regimurilor socialiste din Europa şi destrămarea URSS, Iaşi, Editura Junimea, 2009, 538 de pagini;

> Însemnări din vacanţă, Editura Junimea, Iaşi, 2010, 308 p.;

> Comoara de la Voroneţ, Însemnări, evocări, reflec-ţii…, Editura Junimea, Iaşi, 2016, 289 p.;

> Crezul istoriei, volum omagial, Editura Junimea, Iaşi, 2013, 848 pagini;

> Un Mecena al Bucovinei, Suceava, Editura Muşatinii, 2016, 181 p.;

> Scrisori din Bucovina, Oameni, cărţi, fapte, Editura Junimea, Iaşi, 2017, 502 p.;

> Reflecţii privind ROMÂNIA MARE (zămislire, evoluţie, prăbuşire), Editura Arvin Press, Bucureşti, 2018, 494 p.

La aceste cărţi se mai adaugă peste 300 articole, studii, note, recenzii, însemnări, prin revistele de specialitate cu precădere din ţară.

Menţionăm că specialiştii au apreciat mai mult sau mai puţin cărţile mele. Astfel, în volumul Crezul istoriei au semnat aprecieri, recenzii pozitive, academicienii Alex. ZUB, Gheorghe PLATON de la Iaşi, Dumitru VATAMANIUC şi Dan BERINDEI de la Bucureşti, istoricii Ion SCURTU, Dumitru VITCU, Ion SOLCANU; filologii Pavel ŢUGUI, acad. Constantin CIOPRAGA, istoricul literar Liviu PAPUC, juristul Radu ECONUMU. Cu unii dintre istoricii contemporani, precum Gheorghe BUZATU, am colaborat în condiţii foarte bune.

Cea mai mare bucurie şi răsplată morală mi-a adus-o, în 1994, Premiul „Dimitrie Onciul” acordat de Academia Română pentru volumul Din istoria Bucovinei, 1774-1862, care mi-a adus şi acordarea calităţii de coordonator la doctorat, pentru domeniul ştiinţe umaniste – istorie contemporană şi istoria Bucovinei. Cei peste 30 de doctoranzi – în prezent, deşi pensionar, şi la o vârstă relativ înaintată, de 85 de ani, continui să îndrum doctoranzi – au avut teme frumoase, fiind de profesie: absolvenţi de istorie, preoţi, ofiţeri etc. Circa 25-28 de teze au şi fost publicate – având teme ca: Mihail Manoilescu – omul politic; Iancu Flondor şi mişcarea de eliberare naţională din Bucovina; Regele Carol al II-lea şi partidul unic; Miron Cristea – om politic şi ierarh suprem al Bisericii Creştin Ortodoxe; Silvestru Andreevici Muraru; Evoluţia marinei naţionale româneşti în perioada interbelică; Pictorul Epaminonda Bucevschi „al Bucovinei”; Organizarea administrativ-teritorială a României întregite; Istoricul Teodor Balan; Învăţământul teologic din Bucovina”; Relaţiile României Socialiste cu Republica Federală a Germaniei; Constantin Argetoianu – om politic şi memorialist; Rusificarea cu precădere a oraşelor din Basarabia între 1940-2010; BOR sub conducerea PF Teoctist; Marele cărturar şi ideolog creştin-ortodox Dumitru Stăniloae etc. Autorii lor sunt: conferenţiari, lectori universitari, la Suceava, Constanţa, preoţi, bibliotecari, profesori de istorie, ofiţeri etc.

Ultima carte publicată – Însemnări despre oameni şi cărţi (Editura Junimea, Iaşi, 2020, 233 pagini) – conţine informaţii şi aprecieri despre lucrările apărute la Centenarul Marii Uniri din 1918.

Posedăm între cărţile noastre şi opere valoroase a unor cărturari valoroşi, precum cele privind sociologul, filosoful şi universitarul Traian BRĂILEANU, Vasile G. POPA, Ilie E. TOROUŢIU, Ion Gh. SBIERA, profesori străluciţi, apărători ai valorilor spirituale româneşti din Bucovina.

De asemenea, în bibliotecă avem şi o impresionantă salbă de cărţi ale unui fost student din primele serii ale absolvenţilor noştri din Horodniceni – Suceava, Constantin Târziu, profesor de istorie, care a explorat cu o statornică pasiune şi competenţă ştiinţifică aspecte mai puţin cunoscute ale vieţii rurale, oameni de seamă, aşezăminte culturale, datini şi obiceiuri, fapte şi întâmplări demne de a fi cunoscute şi reţinute…

…Fie ca donaţia noastră să exercite o bogată şi permanentă înrâurire benefică asupra generaţiilor prezente şi viitoare, care vor poposi în această Cetate a ştiinţei şi culturii, preocupate să descifreze progresul şi comorile civilizaţiei umane, spre a le îmbogăţi şi apăra întru bucuria şi fericirea copiilor, nepoţilor şi urmaşilor noştri.

– Vă mulţumim pentru că Biblioteca universitară suceveană, la cei 60 de ani de la înfiinţare, va avea de azi înainte, un nou fond de publicaţii: Fondul de carte „Mihai şi Veronica Iacobescu”.

Interviu realizat de prof. univ. dr. SANDA-MARIA ARDELEANU; Foto: ADRIAN POPOVICI

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI