Cel mai vechi Târg de Crăciun s-a ţinut la Dresda, în Germania, pe la anul 1434, aşa-numitul „Striezel-markt”. A rămas renumit şi pentru cozonacul său tradiţional, „Striezel”. Anul acesta este a 589-a oară când se face.
La Râşca este prima oară! Târgul s-a desfăşurat duminică, 18 decembrie, la Căminul Cultural.
Maaare Târg! De pe la ora 13. Lume multă! Marfă multă! Cam fiecare clasă din Şcoala Gimnazială Râşca cu standul ei. Tot felul de produse, de sezon. Ornamente minunate, brăduţi, globuleţe, îngeraşi…, o mulţime de lucruri frumoase… şi, culmea, toate „hand made”! Lucrate de copii, de părinţi, de cadrele didactice!
Mai mult decât atât, am avut şi multe dulciuri apetisante, făcute cu migală, după reţete adaptate, concurând pentru prăjitura tradiţională, locală! Noi nu am avut vin fiert ca-n Târgurile acestea mari, din multe locuri ale Europei, sau de la noi, din România, dar a curs mult… ceai, fierbinte! Nu am avut cârnaţi pe grătar, dar am avut sarmale!
Am avut şi o mulţime de colăcei, frumos împletiţi, dăruiţi de primarul comunei, Ionuţ Andreica, ajutat de viceprimarul Dragoş Ioan David şi de consilierii locali, dar şi de Moş Crăciun – dl Constantin Bulboacă, profesor, poet şi director al CAR Învăţământ, un Moş vestit al întregii zone, venit special din Fălticeni.
Cui au fost dăruiţi colăceii? Bineînţeles că celor care au colindat! S-au perindat mulţi, mulţi colindători, mici şi mari, de la prichindeii de grădiniţă la colindătorii cu chitare, conduşi de domnul… de muzică, Marius Dăscălescu. Au venit colindători şi… mai mari, Grupul vocal bărbătesc „Flori de Măr”, conduşi de prof. dr. Mihaela Grădinariu, având alături şi o solistă talentată, pe Anamaria Lămăşanu din satul Jahalia.
Cu ochi atenţi pentru bunul mers al Târgului a fost şi dna directoare a Şcolii Gimnaziale Râşca, prof. dr. Ionela Dumitruţ.
Ca pentru prima dată, totul a fost săvârşit cu eforturi încununate cu succes …şi cu ceva venituri, din care s-a hotărât să fie ajutate nişte persoane cu probleme medicale deosebite!
Nu trebuie să uităm pe tinerii care, din proprie iniţiativă, au adus o cabină foto digitalizată, la care s-au pozat mulţi dintre cei prezenţi, alături de un tânăr Moş Crăciun, banii strânşi fiind donaţi tot persoanelor vizate anterior.
Toţi copiii au prins curaj şi îşi doresc să avem în anul următor şi un Târg de Paşti! Ca să vedeţi cum se ivesc… viitorii antreprenori!
Vă dorim tuturor ca Dumnezeu să vă verse în suflete cât mai multă iubire, bucurie şi fericire! Sărbători fericite!
Al Dvs. cronicar,
Pr. Prof. STELIAN GRĂDINARIU
































Comentarii