Bară la bară

Bară la bară (în trafic şi parcările centrelor comerciale) – zic unii; umăr la umăr – alţii; coş la coş – încă alţii… Din perspectiva pregătirilor pentru aşteptatele sărbători, cam astfel s-ar putea traduce, pe scurt, cel puţin întâmplările care au marcat weekendul recent încheiat. Weekend care, în cazul unora, ar fi însemnat, dincolo de calendarele şi socotelile oficiale, debutul megavacanţei de iarnă, care unora li se va încheia… exact la anul (cu urări de mulţi ani, cu sănătate şi bucurii!), atunci când, de tot osteniţi de greutăţile sărbătoreşti, vor socoti că e cazul să revină la alte activităţi, alte socializări, alte alea etc. Dar până atunci, dintr-un condei, din câteva taste s-ar putea zice că Bucuria deja a înfrânt temerile de tot felul, mai fiecare înţelegând că e rost să(-şi) demonstreze că poate, că e în stare, că e larg la inimă şi la băierile acesteia, că e gata primitor de oaspeţi şi, nu în ultimul rând, că e gata să dea o mână de ajutor dacă aceasta i se întinde în preajmă ori dacă e tras de mânecă s-o ofere. Frumos e în clipele când lumea – în genere – se îmblânzeşte şi zâmbeşte. Interesant e când inima creşte… uneori (şi-n consecinţă) pe cât vor creşte ulterior stomacul şi ficatul. Nu rareori, în astfel de circumstanţe, oamenii aşa se rotunjesc (precum Moş Crăciun din icoanele publicitare!) şi acoperă spaţiile dintre ei, inclusiv cel intim, încât le vine să se bată pe umeri şi să-şi zică frate, deşi nu se cunosc. De cum şi-au început apropierea… coş plin lângă coş, umăr la umăr, palton la palton, bară la bară.