Marius Budăi:

Sigur va fi o majorare a pensiilor de la 1 ianuarie

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat ieri că pensiile vor fi majorate sigur de la 1 ianuarie, iar impactul bugetar pentru o eventuală majorare a acestora cu 10% ar fi de 11 miliarde de lei.

Întrebat, la Palatul Parlamentului, ce înseamnă pentru bugetul de anul viitor majorarea pensiilor, Budăi a spus:

„Impactul ar fi de 11 miliarde de lei pentru o majorare, aşa cum propus în primă fază, cu cel puţin 10%. Este o sumă sustenabilă, identificată din calculele noastre. Discutăm în coaliţie şi luăm decizia finală în termenul cel mai scurt, dar sigur va fi o majorare de la 1 ianuarie, aşa cum a precizat şi preşedintele PSD Marcel Ciolacu şi premierul Nicolae Ciucă”.

Marius Budăi a adăugat că atunci când a fost făcută propunerea ca pensiile să crească cu cel puţin 10% a fost identificată şi sursa bugetară. „Când am făcut această propunere, am identificat şi sursa. Ne-am bazat pe cifre foarte clare, pe cifre care sunt postate pe site-ul Comisiei Naţionale de Prognoză, pe site-ul Institutului Naţional de Statistică, pe execuţia bugetară din cadrul Ministerului de Finanţe”, a menţionat ministrul.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI